Imunoterapia este unul dintre cele mai importante tratamente utilizate in lupta contra afectiunilor cancerigene. La Congresul mondial de oncologie de la Chicago, derulat recent, imunoterapia a fost prezentata de experti ca un tratament revolutionar.
Potrivit AFP, prin imunoterapie se realizeaza stimularea sistemului imunitar al bolnavului care ataca tumorile canceroase.
Expertii spun ca aceasta abordare este mai selectiva si produce remisii durabile, nu numai in randul unui numar restrans de pacienti, ci si in cazul unui grup mai mare, care sufera de metastaze de melanom.
Potrivit lui Steven O’Day, profesor asistent de medicina la Universitatea…
Dieta TLC („Therapeutic Lifestyle Changes„) este una din cele mai raspandite diete din lume, oferindu-ti printr-o alimentare echilibrata in nutrimente un organism sanatos si un corp de invidiat. Aceasta a fost creata de catre specialistii de la „National Institutes of Health’s NationaAsociatia Sanatatii l Cholesterol Education Program” si a fost aprobata de „American Heart Association”.
Dieta TLC, care este o dieta medicala conceputa pentru a proteja sanatatea inimii si a sistemului circulator, ocupa pozitia a doua intr-un top al celor mai bune diete din intreaga lume.
Inainte de a incepe aceasta dieta trebuie sa consulti medicul…
Barba popii se mai numeste si „Filipendula ulmaria” si reprezinta o planta medicinala care creste in Romania in zonele umede si mlastinoase.
Barba popii se mai numeste in popor si barba caprei sau pepenica. Potrivit expertilor in domeniul fitoterapiei, aceasta planta medicinala este foarte apreciata pentru faptul ca este foarte folositoare in tratamentul unor numeroase afectiuni.
Afectiuni tratate cu barba popiiCa urmare a proprietatilor sale terapeutice deosebite, planta denumita barba popii reprezinta un remediu natural pentru tratamentul reumatismului, gripei si gutei. In aceste cazuri, este necesar sa faceti infuzie cu flori de barba…
Potrivit medicilor, nervii faciali asigura sensibilitatea gustului, secretia salivei si a lacrimilor. Expertii spun ca paralizia faciala se caracterizeaza prin atingerea totala sau partiala a fetei.
Specialistii au constatat in urma unor studii recente ca cea denumita „a frigore” este cea mai frecventa dintre paraliziile faciale, respectiv 23 de cazuri la 100.000 persoane anual. Aceasta afectiune neurologica cauzeaza mai multe deficiente comportamentale.
Bolnavul devine dependent de serviciile medicale specializate, de servicii sociale sau familiale. Printre cauzele importante ale paraliziei faciale se numara:
expunerea la curentii de aer, accidentul vascular, tumorile, loviturile, infectiile, hipertensiunea arteriala si diabetul.Expertii ne avertizeaza ca in cazurile de paralizie…
Tot mai multi oameni isi pun problema sa manance cat mai putin si sa aiba parte de o cantitate maxima de energie, pentru a nu mai acumula kilograme in plus.
Nutritionistii sustin ca exista o multime de alimente care iti ofera o mare portie de energie si te ajuta sa te mentii sanatos, desi iti reduc pofta de mancare. Potrivit Huffington Post, printre aceste alimente, apreciate de catre experti drept foarte satioase, se afla merele, fasolea, lintea, muraturile si ardeiul iute.
Despre mere, nutritionistii sustin ca aceste fructe au o…
Copyright ©2026 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!

Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!