Decizia de a avea copii constituie una dintre cele mai importante decizii ale unui cuplu. Există numeroşi factori care influenţează momentul în care se hotărăşte întemeierea unei familii şi numărul de copii doriţi.
Cuplurile consideră de multe ori dorinţa de a deveni părinţi ca fiind o etapă foarte importantă în consolidarea relaţiei lor. Fie în mod conştient, fie inconştient, mulţi oameni văd în copii un scop fundamental al vieţii lor.
In condiţiile în care există mijloace atât de eficiente de contracepţie, cuplurile au acum posibilitatea să îşi planifice în mod riguros momentele în care hotărăsc să îşi mărească familia. Ei pot alege când…
In cursul fazei acute a hepatitei A sunt produşi anticorpi de tip IgM (imunoglobuline), care apoi sunt înlocuiţi de anticorpii protectori de tip IgG. Din acest motiv, detectarea IgM este un test diagnostic pentru hepatita activă, în timp ce depistarea IgG indică faptul că persoana respectivă a avut hepatită A în trecut, iar acum este imună.
ANTIGENELE CARACTERISTICE HEPATITEI BHepatita B are cel puţin trei sisteme distincte antigen-anticorp, care au fost utilizate pentru a se face distincţia între prezenţa formelor active de…
Hepatita constituie o inflamaţie difuză a ficatului cauzată de alcool, medicamente (reacţii toxice sau supradoze] sau infecţii virale. Există numeroase virusuri care produc hepatită, iar printre acestea se numără mononucleoza infecţioasă şi HIV.
Termenul de „hepatită virală” se referă în mod tradiţional la infecţiile cu unul dintre aşa-numitele virusuri hepatice, dintre care în prezent sunt cunoscute cel puţin şase: A, B, C, D, E şi F. Dintre acestea, cele mai importante din punct de vedere clinic sunt virusurile hepatice A, B şi C.
CARACTERISTICI CLINICEIndiferent de tipul virusului…
>Denumire comunaSiofor, Meguan, Metformin, Glucophage, GlucametClasa farmacologicăMedicament antidiabetic oralFormă de prezentareTableteEliberare numai pe bază de reţetă
Insulele lui Langerhans din pancreas secretă insulina în circulaţia sanguină. Metformin creşte sensibilitatea ţesuturilor la insulina.
DESCRIEREMetformin este un agent hipoglicemiantfoarte cunoscut. Are efect de scădere a nivelului glicemiei şi se administrează pe cale orală. Aparţine categoriei biguanidelor, din care face parte şi buformin (Silubin).
UTILIZĂRI CURENTE■ Diabetul zaharat non-insulinodependent, mai ales la pacienţii supraponderali. Poate fi utilizată în combinaţie cu derivaţii de sulfonilu-ree (alte medicamente antidiabetîce).
MOD DE ACŢIUNEAcţiunea metforminului este destul de complicată:■…
>Denumire comunaSintalgon, PhyseptoneClasa farmacologicăAnalgezic opioid formă de prezentareSoluţie, tablete, soluţie injectabilăEliberare numai pe bază de reţetă
DESCRIEREMetadona este un derivat opioid de sinteză, dezvoltat în anii 1940 pentru combaterea durerilor. în cursul anilor 1960 a început să fie utilizată ca un înlocuitor al heroinei, iar în zilele noastre este utilizată aproape exclusiv pentru tratarea dependenţei de heroină. Are o structură diferită, dar efecte asemănătoare cu morfina.
MOD DE ACŢIUNEAnalgezicele narcotice acţionează în primul rând asupra sistemului nervos central, în decurs de o oră. Percepţia durerii şi răspunsul emotional la aceasta sunt…
Copyright ©2024 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!
Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!