Cancerul testicular2 comentarii

Publicat in:
Etichete: cancer, cancerul testicular, infectie, simptomele cancerului testicular

Cancerul testicular este cea mai frecventă formă de cancer diagnosticat la bărbaţii cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani. Dacă este depistat în stadiile incipiente, el reprezintă una din formele de cancer cele mai uşor de vindecat.

Cancerul testicular (al celor două organe pereche ce se găsesc în sacul scrotall este relativ rar, fiind responsabil de aproximativ 1 la sută din totalul cancerelor. Totuşi, cancerul testicular este forma cea mai frecventă de cancer la bărbaţii cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani. In fiecare an, în Marea Britanie, de exemplu, se diagnostichează aproximativ 2000 de cazuri de cancer testicular.

DIAGNOSTICUL PRECOCE al cancerului testicular

Majoritatea bărbaţilor cu cancer testicular pot fi vindecaţi cu tratament adecvat. Motivul pentru care această formă de cancer este diagnosticată de obicei în stadiile incipiente este faptul că anomaliile testiculare pot fi simţite de pacient deseori, înainte de apariţia altor simptome.

De aceea, bărbaţii ar trebui să fie sfătuiţi să îşi examineze testiculele cu regularitate, deoarece cu cât cancerul este depistat mai devreme, cu atât probabilitatea vindecării este mai mare.

Cancer testicular – FACTORI DE RISC

Cauzele cancerului testicular nu sunt cunoscute, deşi anumiţi factori cresc riscul de dezvoltare a bolii. Cancerul testicular este mai frecvent la bărbaţii care:

■ Au un testicul necoborât (testiculul nu a reuşit să coboare în scrot înainte de naştere). Cancerul testicular este de 10 ori mai frecvent la bărbaţii care au un testicul necoborât decât la cei cu ambele testicule coborâte în scrot.
■ Au o rudă de sex masculin care a avut cancer testicular.
■ Au avut oreion – rareori oreionul se complică cu inflamaţia testiculelor. Această inflamaţie aduce un risc ceva mai mare de dezvoltare a cancerului testicular.
■ Sunt de rasă caucaziană – în SUA cancerul testicular este de cinci ori mai frecvent în rândul bărbaţilorde rasă caucaziană, faţă de cei de origine africană.

Nu există dovezi medicale care să sugereze faptul că loviturile sau tensiunile la nivelul regiunii inghinale sau al testiculelor ar duce la dezvoltarea cancerului testicular.

Semnele şi Simptomele Cancerului Testicular

Simptomele cancerului testicular pot să treacă neobservate, dacă testiculele nu sunt examinate periodic. Semnele acestei boli includ:

■    O umflătură dură sau un nodul la nivelul testiculului;
■    O modificare în dimensiune sau textură a testiculului;
■    O durere surdă în etajul inferior al abdomenului sau în testicul, uneori descrisă ca o durere sâcâitoare;

Dezvoltarea sânilor (ginecomastia), care poate să apară datorită producerii anumitor hormoni.

Cancerul în stadii avansate în stadiile avansate, dacă boala s-a răspândit în afara testiculelor, simptomele pot să includă:

■    Umflături sau noduli ce apar în alte zone, cum ar fi zona gâtului
■    Tuse persistentă sau dispnee, deoarece cancerul testicular se răspândeşte frecvent în plămâni.

Infecţie sau cancer?

Simptome cum ar fi apariţia unei secreţii din vârful penisului, durere la urinat sau apariţia bruscă a unei dureri la nivelul testiculului nu indică existenţa unui cancer. Mai degrabă ele sugerează existenţa unei infecţii.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Cancerul testicular

2 comentarii

Pings and Trackbacks

Lasă un răspuns