DIABETUL DE TIP 14 comentarii

>O carenţă permanentă de insulina
Diabetul de tip 1, numit şi dia­betul insulino-dependent, afec­tează puţin peste 40 000 de per­soane în România şi poate debuta la copii încă de la vârsta de 1 an. El apare rareori după vârsta de 25 de ani. în prezent este foarte bine controlat, cu ajutorul injecţiilor cu insulina.

Origine
Diabetul de tip 1 este cauzat de o carenţă de insulina, un hormon secre­tat de pancreas, care reduce nivelul de glucoza din sânge, transportândul în celule. Acest fenomen este cauzat de sistemul imunitar, care distruge celu­lele beta ale insulelor Langerhans ale pancreasului. Absenţa insulinei duce la creşterea glicemiei (nivelul de glucoza din sânge) şi la scăderea con­centraţiei de glucoza în celule, aceas­ta fiind eliminată prin urină.
► Factori declanşatori
Pentru ca diabetul de tip 1 să apară, sunt necesari, pe de o parte, un teren genetic favorabil şi, pe de altă parte, un factor declanşator: fără asocierea acestor două elemente, este posibil ca persoana să fie purtătoare a riscu­lui, dar fără să dezvolte niciodată boala. Factorul declanşator îl repre­zintă, cel mai adesea, o infecţie vira­lă cu febră. Astfel, starea gripală, dia-reea, anghina sunt adesea observate în zilele care preced primele simptome ale diabetului: luptând împotriva infecţiei, organismul produce anti­corpi care vor distruge apoi celulele pancreatice. în ceea ce priveşte latu­ra genetică, faptul de a avea o rudă care suferă de diabet de tip 1, creşte riscul de a dezvolta această boală.
Mecanism
Metabolismul unei persoane care suferă de diabet de tip 1 este ase­mănător cu cel al unei persoane care moare de foame: celulele nu sunt aprovizionate cu glucoza, ele trebuind să utilizeze un alt carbu­rant care să le asigure supravieţui­rea producând ATP (adenozin trifosfat, moleculă care furnizează energia necesară reacţiilor metabo­lice). Ele vor utiliza acizii graşi, dar, având în vedere că alimentaţia nu asigură o cantitate suficientă de acizi graşi, ele vor consuma din rezervele ţesutului adipos. în acest caz, acesta din urmă va transforma unele dintre aceste elemente în acizi graşi şi în glicerol, pentru a le face utilizabile de către celule. Totuşi, procesul are un inconvenient major: acumularea de deşeuri acide în sânge determină o scădere a pH-ului acestuia. Ori, această stare, numită acidocetoză, poate cauza decesul, dacă nu este tratată ime­diat. Astfel, este necesar să se recur­gă la injecţii regulate cu insulina, în vederea prevenirii acestor riscuri. Acesta este motivul pentru care vor­bim despre diabetul insulino-dependent.


Consecinţe
Pe lângă acidifierea organismului, topi­rea ţesutului adipos cauzează şi pierde­rea în greutate. Ceea ce ar putea fi o veste bună dacă transportul lipidelor în sânge nu ar determina apariţia unor leziuni care pot duce la ateroscleroză şi la o multitudine de tulburări cardiovas­culare, cum ar fi insuficienţa circulatorie cerebrală şi gangrena. Leziunile vaselor sanguine ale rinichilor pot dăuna funcţiei renale, în timp ce tulburări identice sur­venite la nivelul vaselor ochilor sunt sus­ceptibile să ducă la cecitate. în sfârşit, diabetul favorizează infecţiile, în special pe cele cauzate de bacterii şi micozele.
Simptome
Acestea apar atunci când cel puţin 80 % dintre celulele beta ale pancreasului au fost deja distruse.
► Cele patru semne majore ►Sete intensă, care impune consuma­rea unei cantităţi de 3 până la 10 I de apă în 24 de ore (polidipsie), inclusiv tre­zirea în timpul nopţii.
► Urinări abundente (poliurie), care de­păşesc 2 până la 3 I în 24 de ore. ►Oboseală intensă.
► Pierderea, rapidă şi spectaculoasă, în greutate.
► Alte semne
► Miros cetonic (miros de acetonă sau de mere verzi) al halenei.
►Comă, primul semn la 12 % dintre cazu­rile de diabet la copii.
► Dureri abdominale.
► Prezenţa zahărului în urină, care poate fi detectată printr-o simplă analiză a urinei.

Tratamentul diabetului
► Verificarea glicemiei de către bolnav
Pacientul învaţă să îşi verifice glicemia (până la de 7 ori pe zi) cu ajutorul unui dispozi­tiv special, un mic aparat, foarte simplu de utilizat, care necesită doar o picătură de sânge, prelevată din buricele degetelor. Rezultatele acestor verificări, aşa numite­le „dextro”, servesc la adaptarea dozelor de insulina în funcţie de necesităţi (până la de 3 ori pe zi). Există, de asemenea, pompe implantabile, care îi permit bolna­vului să îşi administreze insulina fără injecţii, dar ele nu sunt încă, în prezent, prevăzu­te cu posibilitatea măsurării fiabile a glice­miei, iar cei care le utilizează trebuie să îşi verifice nivelul de glucoza din sânge, în vederea determinării dozei necesare.
► Grefa de pancreas
Aceasta este o operaţie delicată, care obli­gă pacientul să ia apoi medicamente imunosupresoare pe parcursul întregii vieţi. Cercetătorii studiază o pistă care pare să fie promiţătoare, aceea a transplantului de celule beta amplasate în tuburi semi­permeable, care lasă să treacă glucoza şi insulina în cele două sensuri, dar care împiedică pătrunderea anticorpilor.
► Urmărire medicală de specialitate
La fiecare trei sau patru luni, pe lângă examinarea clinică a bolnavului, medi­cul va verifica hemoglobina glicată, fracţie a hemoglobinei cu atât mai satu­rată cu glucoza, cu cât dezechilibrul diabetului este mai mare. El va contro­la, de asemenea, funcţia renală cu dozarea de creatinină şi a microalbu-minuriei. în fiecare an, el va cere efec­tuarea unei electrocardiograme şi a unei examinări de fund de ochi. Această supraveghere medicală este capitală, deoarece un tratament incorect poate duce la come hiperglicemice, care sunt de trei tipuri (acidocetozice, hiperos-molare, acidolactice), în timp ce exce­sul poate determina hipoglicemie, toate la fel de grave.

Adaugati la :Digg Facebook Yahoo! Buzz