>Un medicament restricţionat ca utilizare şi care necesită îndeplinirea unor cerinţe speciale de prescriere. Medicamentele controlate pot fi obiect de întrebuinţare abuzivă şi dependenţă. Print re aceste medicamente se numără: opiaceele, amfe-taminele, barbituricele, benzodiazepine^ şi halucinogenele, ca de exemplu LSD. Convenţiile internaţionale adoptate ulterior şi de ţara noastră, interzic producerea, posesia şi furnizarea anumitor medicamente. Totuşi, anumitor persoane le este permisă posesia şi aprovizionarea cu medicamente restricţionate în cadrul exercitării profesiei, însă numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
>Suprafaţa ce înveleşte umoarea vitroasă a ochiului. Anterior ea se leagă de pars ciliaris retinae, un epiteliu pigmentar, iar posterior de discul optic; în rest este în contact cu retina.
>Membrană aflată la nivelul cohleei din urechea internă. Ea împarte canalul cohlearîn rampa vestibu-lară situată deasupra şi rampa tim-panică, aflată dedesubt. Pe membrana bazilară se află un epiteliu specializat care formează organul spiral al lui Corti. Acesta conţine receptorii senzitivi ai auzului.
>Material ce înconjoară celula sau separă structuri precum organele, părţi ale organelor şi ţesuturi ce căptuşesc cavităţile.’ Membrana plasmatică este zona de graniţă dintre interiorul şi exteriorul celulei. Ea controlează trecerea glucozei şi a altor molecule din exteriorul celulei către interior şi invers. Membrana este compusă din fosfo-lipide, dispuse într-un strat dublu, cu proprietăţi hidrofile (atragerea apei) la exterior şi hidrofobe (respingerea apei) la interior.
>O malformaţie în care copilul se naşte cuunul sa umaimulte membre supranumerare.
Melomelia este o malformaţie fetala. Copilul din imagine s-a născut cu un membru superior supranumerar, subdezvoltat, situat la nivelul spatelui.
Copyright ©2026 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!

Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!