Rectul si canalul anal0 Comments

Publicat in:


>Rectul şi canalul anal alcătuiesc împreună porţiunea finală a tractului gastro-intestinal. Aici ajung produsele de degradare sub formă de fecale, care sunt eliminate din organism, pe această cale.

Rectul se continuă de la nivelul colo­nului sigmoid, situat în dreptul celei de-a treia vertebre sacrate. Rectum înseamnă ..drept”, dar de fapt rectul are un traiect curb, urmând contu­rul osului sacru şi a coccisului, care formează peretele posterior al pel-visului.
Capătul inferior al rectului se uneşte cu canalul anal într-un unghi de 80-90 de grade, care îi modifică direcţia. Această flexură anorectală revine fecalele să treacă în cana­lul anal, până în momentul când este necesar.
Musculatura longitudinală a rectu­lui este dispusă pe două benzi largi, situate pe suprafaţa anterioară şi pe cea posterioară. La nivelul rectului există trei pliuri orizontale pe pere­tele acestuia, cunoscute sub numele de pliul superior, mijlociu şi trans-vers. Sub pliul inferior rectul se lăr­geşte, formând o ampulă.
CANALUL ANAL
Canalul anal se întinde de la fle­xură anorectală, în jos, către anus. Cu excepţia momentelor defecaţiei, canalul anal este gol şi închis.
Mucoasa ce căptuşeşte canalul anal îşi modifică structura, de-a lun­gul canalului. Partea superioară are striuri longitudinale, numite coloane anale, care încep deasupra joncţiunii anorectale şi se sfârşesc la linia pec-tineală.
La capătul inferior al coloanelor anale sunt situate sinusurile anale şi valvele anale. Sinusurile anale pro­duc mucus atunci când pe aici trec fecalele, care acţionează ca un lubri­fiant. Valvele ajută la prevenirea tre­cerii mucusului în afara canalului analîn orice alt moment.

Conţinutul intestinelor este în continuă mişcare, deplasându-se prin tractul intestinal fără ca noi să conştientizăm acest fapt.
Totuşi, este evidentă impor­tanţa controlului asupra mişcări­lor intestinului,m în etapa finală. Acest control este dat de funcţia sfincterului anal, care este alcă­tuit din mai multe părţi:
■ Sfincterul anal intern 0 îngroşare a stratului musculaturii cir­culare normale a intestinului în cele două treimi superioare ale canalului anal. Acest sfincter nu este sub control voluntar
■ Muşchiul puborectal 0 fâşie de musculatură ce se înfăşoară în jurul joncţiunii anorectale, for­mând un unghi şi prevenind trece­rea conţinutului rectului în canalul anal.
■ Sfincterul anal extern
Alcătuit din trei părţi, profundă, superficială şi subcutanată, acest sfincter este controlat voluntar şi poate fi relaxat atunci când este momentul potrivit.

Sfincterul anal, care este alcătuit din mai multe părţi, controlează eliberarea materiilor fecale din corp. Numai sfincterul anal extern este controlat voluntar.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Rectul si canalul anal

Lasă un răspuns