>Piciorul este alcătuit din mai multe oase, dintre care: 14 falange, ce alcătuiesc degetele; cinci oase metatarsiene ale antepiciorului, ce creează o boltă transversală, şi una longitudinală la nivelul labei piciorului, cu articulaţii care să asigure „saltul” piciorului în timpul mersului; şi mai multe oase tarsiene.Tendoanele de la nivelul piciorului, care au o oarecare acoperire cu ţesut gras, o irigare şi o inervaţie corespunzătoare, acoperirea cu tegument a acestor structuri, completează anatomia piciorului.
Unghiile degetelor de la picioareUnghiile degetelor de la picioare sunt derivate din tegument îngroşat, cu funcţie specializată. Faptul că ele cresc permanent pe parcursul vieţii face necesară tăierea lor periodică. Tăierea unghiilortrebuie făcută în…
Persoanele în vârstă sunt predispuse în mod special la apariţia problemelor legate de afecţiunile picioarelor. La persoanele în vârstă efectele acestor probleme pot fi mult mai serioase decât la persoanele tinere, astfel încât se impune tratamentul rapid. Procesul de îmbătrânire afectează picioarele, la fel cum afectează şi restul organismului. Efectul poate fi minor sau destul de sever încât să producă tulburări de mers şi chiar să ducă la imobilizare, ca urmare a inflamaţiei şi durerilor.
Pierderea masei musculare şi a tonicităţii tendoanelor duce la prăbuşirea bolţii plantare la persoanele în vârstă, astfel încât aceasta se aplatizează şi îşi pierde în parte flexibilitatea. De asemenea, pe măsură ce pielea îmbătrâneşte, ea este…
Cancerul gastric poate fi tratat prin chimioterapie, radioterapie sau, mai frecvent, chirurgical. Prevenirea bolii depinde de aprofundarea în viitor a cunoştinţelor privind cauzele ei.
Tratamentul cancerului gastric depinde de mărimea tumorii, de localizarea lui si de stadiul cancerului. Tratamentele pot include intervenţia chirurgicală, chimioterapia sau radioterapia. Pacientul ar putea avea nevoie de o combinaţie a acestor tratamente.
Cel mai frecvent tratament este cel chirurgical, iar operaţia implicată se numeşte gastrectomie. Aceasta poate fi totală (în care se îndepărtează în întregime stomacul) sau parţială (numai o parte a stomacului este îndepărtată). După o gastrectomie parţială partea rămasă pe loc din stomac este reconectată la esofag…
Una din problemele pe care le pune cancerul gastric este faptul că, deseori, nu apare nicio simptomatologie în stadiile de început ale bolii, aşa că în multe cazuri , înainte ca el să fie depistat, s-a şi răspândit în organism. Dacă totuşi simptomatologia apare în stadiile precoce, ea este deseori atât de vagă încât este ignorată de obicei.
Totuşi, cancerul gastric se poate manifesta în următoarele moduri:
■ Lipsa poftei de mâncare; ■ Greaţă şi vărsături; ■ Dureri sau „indigestii” cu localizare în abdomenul superior; ■ Slăbiciune şi oboseală; ■ Diaree sau constipaţie;
Greaţa şi vărsăturile sunt cauzate de îngustarea lumenului stomacului, până la oprirea completă a trecerii alimentelor prin el.
Cancerul ulceratCancerul gastric (cancerul de stomac) se poate răspândi repede în întreg corpul, astfel încât recunoaşterea lui fastă este very importantă. A fost identificat un număr mare de factori de risc pentru această boală.
Stomacul este o parte a tractului digestiv situată între esofag şi intestinul subţire.
Alimentele solide şi cele lichide trec prin esofag, către stomac. Apoi musculatura stomacului acţionează în sensul develop intoării alimentelor într-un lichid – acest proces fiind ajutat de acidul gastric şi enzimele din stomac. După aproximativ trei ore, alimentele mărunţite trec în intestinul subţire. Aici se continuă procesul de digestie şi soak upţie în…
Copyright ©2024 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!
Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!