Tumorile cerebrale pot fi benigne sau maligne. Primele au în general un volum limitat, nu invadează ţesuturile învecinatc şi nu au tendinţa de a recidiva; dimpotrivă, cele de al doilea tip, numite şi cancere ale creierului, ajung adesea la un volum mare, infiltrează ţesuturile alăturate şi au tendinţa de a recidiva după extirpare. Pe de altă parte, tumorile cerebrale maligne se formează din celulele creierului ori sunt metastazele unui cancer situat în altă parte a corpului.
Dintre numeroasele forme de tumori ale creierului, patru sunt mai frecvente: meningiomul şi neurinomul, care sunt tumori benigne; glioblastomul, care este o tumoră canceroasă; metastazele, în care celulele canceroase ajung la creier din alte…
Creierul mic
Situat în interiorul cutiei craniene, sub creierul mare şi în spatele trunchiului cerebral, este format din două emisfere unite printr-o structură centrală, numită vermis. Răspunde de coordonarea activităţii musculare şi este indispensabil în menţinerea echilibrului şi în mişcări.
Trunchiul cerebral
Formează un fel de tijă groasă, aflată între creierul mare şi măduva spinării, în faţa creierului mic. Materia cenuşie pe care o conţine este fragmentată în nuclee, din care pornesc cei doisprezece nervi cranieni.
Materia albă
Tesut alcătuit din prelungirile neuronilorformează lungi fascicule senzitive şi motorii.
Măduva spinării
Este un cordon de aproximativ 45 cm lungime, situat în canalul rahidian (format prin unirea…
Parte a sistemului nervos intracranian (encefal) care face tranzitia intre creier si maduva spinarii. Trunchiul cerebral este unit in spate cu creierul mic prin pedunculii cerebelosi. El este divizat in trei parti:
– Bulbul rahidian, care este limitat inferior de un plan orizontal sub decusatia piramidelor, iar superior pe santul bulbopontin.
– Puntea lui Varolio, care este situata transversal, delimitata inferior prin santul bulbopontin, superior prin santul pontopeduncular si se continua lateral cu pedunculii cerebelosi mijlocii.
– Mezencefalul, care este situat intre punte si diencefal legat…
Măduva spinării este aşezată in canalul vertebral multe şanţuri dispuse longitudinal.
Ea este inconjurata de trei membrane, meningele si se prelungeste in sus cu inceputul encefalului iar in jos cu un cordon fibros de aproximativ 25 centimetri lungime.
Maduva spinarii este parcursa de doua santuri secundare colaterale. Din fiecare sant pleaca un ansamblu de filete nervoase care se grupeaza in radacini: de fiecare parte a maduvei iau nastere 31 radacini posterioare si 31 radacini anterioare. Fiecare radacina posterioara se uneste cu radacina anterioara de la acelasi nivel pentru a forma un nerv rahidian.
SUBSTANŢA ALBA DIN MĂDUVA SPINĂRII este alcătuita din fibre nervoase şi celule gliale.
SUBSTANŢA CENUŞIE DIN MĂDUVA SPINĂRII…
lun | mar | mie | joi | vin | sâm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
« nov. | ||||||
1 | 2 | |||||
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
Copyright ©2023 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!
Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!