In ţările industrializate, vaccinarea a făcut să dispară, practic, boli precum: difteria, poliomielita sau tetanosul. In fiecare an, în ţările aflate în curs de dezvoltare, vaccinarea salvează în jur de 1.500.000 de copii.
Prima vaccinare a fost făcută în 1796. De atunci, cercetările s-au intensificat pentru a eradica anumite boli şi pentru a spori rezistenţa organismului.
MOD DE ACŢIUNE
Vaccinul este un preparat microbian introdus în organism. El determină formarea de anticorpi care distrug microbul în cauză. Vaccinarea constă în administrarea acestui preparat, care imunizează corpul împotriva unei anumite maladii. Ea reprezintă o modalitate de prevenire a unei infecţii sau un mijloc de apărare în faţa unei maladii existente. Vaccinul este administrat prin injecţie (adeseori în braţ).
Vaccinarea poate fi efectuată în doză unică (o singură dată) sau multiplă, asigurând o protecţie de bună calitate, care necesită, pentru a fi mereu eficientă, injecţii de rapel (în general, din 5 în 5 ani sau din 10 în 10 ani).
VACCINĂRILE CURENTE
La copil, anumite vaccinări sunt obligatorii, altele, facultative, dar insistent recomandate. Fiecare ţară are propriile condiţii epidemiologice şi dispune de un calendar al vaccinărilor . In ţările unde bântuie anumite maladii (holera, frigurile galbene), vaccinările sunt indispensabile.
REVACCINĂRI, CONTRAINDICAŢII
Anumite vaccinuri nu oferă imunitate pe viaţă contra unei boli. De aceea trebuie efectuat un rapel după prima vaccinare. Astfel, vaccinarea împotriva tetanosului trebuie refăcută din 10 în 10 ani.
Anumite contraindicaţii la administrarea unui vaccin sunt absolute; altele nu sunt decât temporare: febră, urmări ale unei intervenţii chirurgicale. Administrarea unui vaccin poate să provoace reacţii locale (dureri, pete roşii pe piele, umflături), febră şi uneori reacţii alergice (urticarie).