Surditatea poate fi totală sau parţială, definitivă sau trecătoare. Există proteze care ajută persoanele să îşi recapete parţial auzul.
Corectarea surdităţii variază în funcţie de cazul în care este de transmisie (dacă sunt afectati conductul auditiv, urechea externă sau urechea medie), de percepţie (dacă sunt afectaţi nervul auditiv sau urechea internă).
In primul caz, surditatea este temporară şi reversibilă cel puţin parţial, prin tratament medicamentos sau chirurgical; în al doilea caz, ca este în general definitivă. Aşadar, suporturile auditive se recomandă cu precădere în cazurile de surditate de percepţie, precum şi în cazul particular al persoanelor surdomute.
CORECŢIA SURDITĂŢIIDușul bucal a debutat prin anii ’60 și a fost studiat prin numeroase teste clinice. El presupune efectuarea unei igiene mult mai profunde a danturii cu ajutorul unui mic aparat care furnizează un jet de apă sub presiune asupra dinților și gingiilor.
Pacienții care folosesc dușul bucal au constatat
o reducerea a sângerărilor, o reducere a gingivitei, dar și o reducere a tartrului dentar.S-au observat îmbunătățiri ale aspectului și sănătății dentare atât la persoanele cu parodontoză sau cu aparate ortodontice, cât și la persoanele cu diabet…
Naşterea începe cu contracţiile, care reprezintă încordarea muşchilor mucoasei uterine (tunica mucosa).
La începutul acestui proces, contracţiile se produc la intervale de circa o jumătate de oră, apoi devin tot mai frecvente (survenind chiar şi la 2-3 minute). Totodată, durata contracţiilor creşte treptat.
Chiar înainte de naştere pot apărea aşa-numitele contracţii false, care se produc, spre deosebire de contracţiile propriu-zise, la intervale neregulate şi durează doar câteva secunde.
Fazele nasteriiNaşterea cuprinde trei faze:
• faza dilataţiei • faza expulsiei • faza delivrenţei.
Durata acestor faze depinde de diferiţi factori, ca de exemplu durata contracţiilor, capacitatea de dilatare a orificiului uterin intern (ostium uteri) şi numărul naşterilor din trecut…
Diabetul zaharat video – o boala extrem de complicata. Aflati ce anume presupune diabetul zaharat, care sunt cauzele si cum o puteti trata…
Sigilarea dentara reprezinta o masura de preventie a cariei asupra dintilor, in special recomandata copiilor, adolescentilor si, de ce nu, adultilor ce prezinta risc de carii. Sigilarea dentara este o manopera simpla, nedureroasa, rapida si eficienta pentru pacientul care doreste o dantura sanatoasa. In urma inspectiei clinice asupra dintilor, medicul dentist poate stabili tipul de sigilare necesar fiecarui pacient.
Tipurile de sigilare dentaraAstfel, daca vorbim despre un dinte perfect sanatos cu un relief accentuat, brazdat de multe santuri si gropite insa fara carii, vorbim despre o sigilare simpla, unde clinicianul…
Copyright ©2026 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!

Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!