Naşterea începe cu contracţiile, care reprezintă încordarea muşchilor mucoasei uterine (tunica mucosa).
La începutul acestui proces, contracţiile se produc la intervale de circa o jumătate de oră, apoi devin tot mai frecvente (survenind chiar şi la 2-3 minute). Totodată, durata contracţiilor creşte treptat.
Chiar înainte de naştere pot apărea aşa-numitele contracţii false, care se produc, spre deosebire de contracţiile propriu-zise, la intervale neregulate şi durează doar câteva secunde.
Fazele nasterii
Naşterea cuprinde trei faze:
• faza dilataţiei
• faza expulsiei
• faza delivrenţei.
Durata acestor faze depinde de diferiţi factori, ca de exemplu durata contracţiilor, capacitatea de dilatare a orificiului uterin intern (ostium uteri) şi numărul naşterilor din trecut (prima naştere sau naşterea unui alt copil).
Spre finalul sarcinii, fătul măsoară circa 50 cm în lungime şi ocupă aproape tot uterul, întinzându-se de la bazin până la stern.
Spaţiul pe care fătul îl are la dispoziţie devine tot mai strâmt, iar mişcările din membre devin aproape imposibile. Braţele şi picioarele sunt apropiate de corpul uşor îndoit. Drept urmare, fătul ocupă o poziţie care îi va facilita părăsirea corpului mamei în momentul naşterii.
In cea de 36-a săptămână, fătul începe să se întoarcă, pentru ca la sfârşitul sarcinii să se afle în poziţie cefalică, adică cu capul în jos şi picioarele în sus. Fiind aşezat în acest fel, spatele capului este îndreptat spre orificiul uterin intern. Poziţia cefalică este cea mai comună.
Pe de altă parte, poziţia verticală, deci cu picioarele în bazinul mamei, poate face ca naşterea fătului să fie mai grea, deoarece picioarele şi fundul acestuia trebuie să treacă primele (în locul capului) prin canalul naşterii.
