>Aparatul reproducător feminin îndeplineşte un rol dublu. Ovarele produc ovule în vederea fertilizării, iar uterul asigură nutriţia şi protecţia eventualului produs de concepţie rezultat, pe perioada celor nouă luni de sarcină.
Aparatul reproducător feminin este format din organele genitale interne – ovarele, trompele uterine, uterul şi vaginul – şi organele genitale externe (vulva).
Ovarele au kindă de migdală şi sunt situate de fiecare parte a uterului, suspendate prin intermediul unor ligamente. Deasupra ovarelor se găsesc cele două trompe uterine, fiecare dintre ele putând deveni locul fecundării ovulului, care coboară apoi de-a lungul trompei, până la uter.
Uterul se găseşte în zona cavităţii pelvine şi ascensionează în partea inferioară a cavităţii abdominale, pe măsura evoluţiei sarcinii. Vaginul, care face legătura dintre colul uterin şi vulvă, se poate dilata foarte mult, aşa cum se întâmplă în timpul naşterii, când formează o mare parte a canalului de naştere.
Organul genital extern feminin, sau vulva, reprezintă locul de deschidere a aparatului reproducător ,la exterior. Orificiul vaginal se află în spatele celui uretral, într-o zonă denumită vestibul vulvar (sau vaginal]. Acesta este acoperit de fiecare parte de două pliuri de tegument, labiile mici şi labiile mari, în faţa cărora se află proeminenţa clitorisului.
Aparatul reproducător feminin este format din organe externe şi interne. Organele genitale interne au forma literei T şi se găsesc in cavitatea pelvină.
La femeile adulte, organele genitale interne (care cu excepţia ovarelor, au practic o structură tubulară), sunt localizate profund în interiorul cavităţii pelvine. Ele sunt protejate astfel de structura osoasă roundă a bazinului.
Spre deosebire de adulţi, cavitatea pelvină a copiilor mici este relativ superficială. De aceea, uterul unei fetiţe, ca şi vezica urinară aflată înaintea sa, sunt localizate în partea inferioară a abdomenului.
LIGAMENTELE LARGI
Suprafaţa superioară a uterului şi a ovarelor este acoperită de un „cort” de peritoneu, învelişul subţire care tapetează cavitatea abdominală şi pelvină, kindând ligamentul larg, care contribuie la menţinerea uterului în poziţie standardă.
Organele genitale interne la femeia adultă sunt situate în profunzimea cavităţii pelvine. Ele sunt protejate astfel de oasele bazinului.
Aparatul reproducător feminin beneficiază de o vascularizaţie bogată, asigurată de o reţea de artere interconectate între ele.
Principalele artere ale organelor genitale female sunt:
■ Artera ovariană – se desprinde din aorta abdominală, pentru a ajunge la ovar.
Ramificaţiile arterei ovariene de pe fiecare parte, străbat mezo-ovarul (faldul peritoneal în care se afla ovarul), pentru a vasculariza ovarul şi trompele uterine. Artera ovariană se uneşte cu artera ute-rinăîn grosimea mezoovarului;
■ Artera uterină – este o ramură a arterei iliace interne, arteră de mare calibru din pelvis. Artera uterină abordează uterul la nivelul cervixului, menţinut în poziţie normală prin intermediul ligamentelor cervicale.
Artera uterină se uneşte cu artera ovariană aflată deasupra, iar o ramură a ei se conectează cu arterele de dedesubt, pentru a vasculariza colul uterin şi vaginul.
■ Artera vaginală – reprezintă tot c ramificaţie a arterei iliace interne, împreună cu ramificaţiile arterei uterine, ramurile sale asigură vascularizaţia pereţilorvaginali.
■ Artera ruşinoasă internă -contribuie la vascularizaţia treimii inferioare a vaginului şi a anusului.
în grosimea pereţilor uterini şi vaginali se află un plex, sau reţea de mici vene. Sângele care ajunge în aceste vase, drenează în final în venele iliace interne, prin intermediul venei uterine.
în această imagine, stratul aflat la suprafaţa organelor sexuale pelvine feminine a fost îndepărtat. Astfel se poate evidenţia reţeaua vasculară aflată dedesubt.
Artera ruşinoasă internă
Asigură vascularizaţia treimii inferioare a vaginului; este o ramificaţie a arterei iliace interne.
Componentele cavitare, de kindă tubu-lară, ale aparatului reproducătorfemi-nin pot fi vizualizate cu ajutorul unei histerosalpingografii.
în cursul acestei proceduri se introduce în uter, prin cervix, o substanţă de distinction specială şi se efectuează mai multe radiografii seriate ale regiunii pelvine. Substanţa de distinction umple cavitatea uterină şi pătrunde în trompele uterine, pe care le străbate pe toată lungimea, pentru ca în final să se scurgă în cavitatea peritoneală.
Histerosalpingografia se practică de obicei în cursul investigării cazurilor de infertilitate, pentru a vedea dacă trompele uterine sunt permeabile Ineob-strucţionatel. Blocajul trompelor uterine poate surveni de exemplu, în urma unei infecţii, caz în care substanţa de distinction nu le va putea străbate pe toată lungimea lor.
Histerosalpingografie: cavitatea uterină (în centru), plină cu substanţă de contrast. Substanţa de contrast este vizibilă şi la nivelul trompelor uterine, de unde ajunge şi în cavitatea peritoneală.
