Delirul – Lumea înconjurătoare este percepută şi interpretată în funcţie de temerile şi dorinţele persoanei delirante.
O stare delirantă constă în prezenţa uneia sau a mai multor idei false la o persoană, cu sau fără legătură între ele. Prognosticul depinde de cât de precoce este administrat tratamentul şi de calitatea îngrijirii.
O idee delirantă este o idee falsă, care nu corespunde realităţii. Caracteristica sa esenţială este simplă: ea duce la convingerea completă a persoanei. Diferenţa între această convingere, considerată de neînlăturat, şi o idee falsă nedelirantă este deseori greu de stabilit.
Deosebirea constă îndeosebi în gradul de certitudine a bolnavului referitor la această convingere. Manifestările de natură delirantă nu au întotdeauna o cauză psihiatrică; tratamentul lor este medicamentos şi psihoterapeutic.
TEMELE IDEILOR DELIRANTE
Acestea variază de la o persoană la alta şi depind în mare măsură de personalitate, istoric şi cultură. Anumite teme sunt mai des întâlnite:
– ideile de grandomanie şi sentimentul exagerat al capacităţilor proprii (megalomanie);
– ideile de persecuţie;
– teama de a fi bolnav, în ciuda părerii medicului, care afirmă contrariul (ipohondrie);
– convingerea profundă de a acţiona sub autoritatea unei alte persoane ori sub imperiul unor forţe exterioare (influenţă);
Diferitele teme delirante se întâlnesc, fie în mod izolat, fie împreună, în numeroase boli mintale. Luate singure, nu pot orienta diagnosticul psihiatric, permiţând însă stabilirea caracterului acut sau cronic al activităţii delirante.