Pitonul birmanez este considerat de catre specialisti drept unul dintre cei mai mari serpi din lume. Acesta poate ajunge pana la o lungime de noua metri si sa aiba o greutate de 90 de kilograme si poate contribui la gasirea unui mijloc de a opri mutatiile genetice la oameni, inainte ca ele sa provoce maladii. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Colorado, SUA.
Secventierea genomului pitonului birmanez a evidentiat o adaptare genetica foarte rapida, in fucntie de trasaturile sale unice care sunt digestia sa accelerata si cresterea marimii organelor sale cand inghite o prada, potrivit datelor unei cercetari publicata in revista Academiei americane de…
Multi dintre noi avem obiceiul de a ne trata cu un paracetamol sau o aspirina in momentul cand avem ceva probleme de sanatate. Totusi, trebuie spus ca eficienta medicamentelor din prezent este mult mai redusa decat a celor existente pe piata acum 40 de ani.
Aceasta este concluzia oamenilor de stiinta din SUA, care au realizat un studiu privind efectele medicamentelor fata de cele ale unui placebo, consemnate in cercetari clinice de-a lungul a 44 de ani.
Savantii americani au examinat o serie de teste efectuate intre…
In contextul unui simpozion care se deruleaza in fiecare an in SUA, la Chicago, medicii care alcatuiesc AOA (American Osteopathic Association) au atras atentia celor care sufera de anumite boli si nu numai in privinta faptului ca aplicatiile si site-urile din domeniul sanatatii, nu pot in niciun caz sa inlocuiasca o vizita la medic.
Medicii din organziatia AOA au adoptat o rezolutie prin care osteopatii ii vor educa pe pacienti in ceea ce priveste importanta vizitei la medic si nevoia unui diagnostic.
Pacientii nu trebuie sa accepte recomandarile site-urilor sau aplicatiilor medicale si…
Multe persoane ajung sa apeleze la tot felul de pentru a reusi sa isi atinga telul de a scapa de kilogramele in plus pe care le au. Totusi, deseori se intampla ca o dieta sa faca mai mult rau decat bine corpului uman. Savantii au ajuns la concluzia ca nicio dieta nu are succes mai mare decat eliminarea grasimilor din alimentatia zilnica.
O cercetare complexa asupra stilului alimentar al unor persoane din America, Europa si Noua Zeelanda a reliefat faptul ca se poate scapa de kilogramele in plus acordand o atentie mai mare alimentelor ingerate si renuntarii la grasimi.
In clipa cand ajung in situatia sa completeze o reteta, medicii americani prescriu cele mai puternice antibiotice in peste 60% din cazuri, gresind fundamental fata de pacient. Conform datelor unui studiu publicat in Journal of Antimicrobial Chemotherapy, medicii din ambulatoriu sau clinici au prescris antibiotice cu spectru larg in 61% dintre cazurile de infectie, informeaza portalul News Max Health, citat de BBC.
Cercetarea a fost derulata in perioada 2007-2010 in Statele Unite, fiind efectuata pe un numar de 238.000 de persoane adulte. In context, s-a observat ca circa 25% dintre infectii sunt datorate virusurilor, asupra…
| lun | mar | mie | joi | vin | sâm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « nov. | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
| 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
| 29 | 30 | |||||
Copyright ©2026 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!

Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!