Culoarea parului este una dintre primele insusiri fizice pe care cineva le observa la o persoana, iar atata timp cat este naturala, ea poate sa spuna multe despre starea ta de sanatate.
Conexiunea dintre nuantele podoabei capilare si predispozitia catre diverse boli si afectiuni este puternica.
Persoanele blondeExpertii spun ca persoanele cu parul deschis la culoare sunt mai sensibile din fire, putand sa aiba probleme cu ochii. Degenerescenta maculara este mai des intalnita la oamenii blonzi decat la sateni sau bruneti.
Pielea (cutis) acoperă întreg corpul uman şi formează un strat de delimitare între acesta şi mediul înconjurător. Suprafaţa pielii măsoară 1,6-2,0 m2, iar grosimea ei este de 1-4 mm. Pielea este un organ fără de care nu am putea trăi, alcătuind împreună cu unghiile, părul, glandele mamare, sudoripare, sebacee şi ale mirosului un adevărat sistem. Cel mai exterior strat al pielii se continuă în unele locuri (de deschidere) direct cu mucoasă (spre exemplu la nivelul gurii).
Pielea se compune din trei straturi:
epidermă (epidermis) dermă (dermis) ţesut subcutanat (subcutis).Funcţiile principale ale pielii sunt:
protecţia corpului de influenţe cu un potenţial impact negativ transmiterea de impresii senzoriale.Pentru a putea îndeplini toate aceste funcţii, pielea deţine o…
Neglijarea rolului vitaminelor pentru buna functionare a organismului este o greseala grava. Nutritia vitaminica trebuie sa o intelegem ca pe o parte integranta a factorilor care determina starea noastra de sanatate.
Pe parcursul vietii, vitaminele sunt printre cele mai importante nevoi ale sanatatii fizice si psihice, dezvoltarii, intretinerii organismului nostru. Buna functionare a organelor interne, mentinerea in echilibru a sistemelor de care depinde omul si dezvoltarea copiilor depind de vitamine.
VITAMINA A – vitamina liposolubilaVitamina A se gaseste in cantitati mari…
lun | mar | mie | joi | vin | sâm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
« nov. | ||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 | 31 |
Copyright ©2024 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!
Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!