Inteligenta – O noţiune foarte dificil de definit
Cu cât cercetătorii studiază mai mult inteligenta, cu atât ei întâmpină mai multe dificultăţi legate de definirea ei. In prezent, când microprocesoare din ce în ce mai rapide lasă să se întrevadă posibilitatea dezvoltării, într-o zi, a unei „inteligenţe artificiale”, inteligenta umană rămâne, încă, un domeniu cu numeroase mistere.
Definiţia inteligentei
Ce înseamnă a fi inteligent? Răspunsul nu vine de la sine. Unii oameni pot fi gânditori iluştri, dar se dovedesc a fi slabi gestionari, lipsiţi de sens practic sau de inteligenţă emoţională. Alţii, moderat dotaţi pentru studii clasice sau pentru meandrele gândirii logico-matematice, explorează cu un imens talent discipline artistice sau creative. Astfel, diferite forme de inteligenţă coexistă, iar oamenii pot fi dotaţi în anumite domenii, în timp ce pot fi slabi în altele. După cercetători, au fost identificate şapte sau opt tipuri de inteligenţă.
Standardele inteligentei
Cele două tipuri de inteligenţă mai cunoscute, care se măsoară relativ uşor, cu ajutorul testelor standard de tipul „QJ”, sunt inteligenţa verbală (aptitudinea lingvistică, înţelegerea aprofundată a vocabularului) şi inteligenţa logico-matematică (capacitatea de a elabora raţionamente). La cele două tipuri de inteligenţă, psihologul cognitivist Howard Gardner, mai adaugă încă şase:
► inteligenţa vizuală şi spaţială, adică capacitatea dea gândi lumea în imagini, de a le vizualiza
► inteligenţa corporală şi kinestezică este inteligenţa mişcării, a gestului, ca în cazul sportivilor sau al dansatorilor, de exemplu.
► inteligenţa muzicală dă sensul ritmului şi al armoniei.
► inteligenţa interpersonală: este reprezentată de intuiţie, empatie, care permit înţelegerea celuilalt, dar şi de ştiinţa de a obţine ajutor de la celălalt, sau de a-l utiliza pentru a-şi atinge scopul.
► inteligenţa intrapersonală, prin care fiinţa reuşeşte să se cunoască pe ea însăşi (faimosul Gnothi Seauton socratic, înscris pe frontonul templului de la Delphi).
► inteligenţa naturalistă, care reprezintă înţelegerea şi interesul pentru floră si faună.
Inteligenta – Alte diferenţe
Un mare număr de cercetători fac distincţie între inteligenţele abstracte (inteligenţa verbală, logico-matematică, spaţială şi creativă) şi inteligenţele intuitive (inteligenţa practică a celui care se pricepe la tot felul de reparaţii mărunte, inteligenţa emoţională şi inteligenţa socială). Sunt posibile şi alte clasificări. în cadrul aceleiaşi categorii de inteligenţă, există diferenţe notabile. Astfel, referitor la inteligenţa verbală: un orator strălucit poate fi un scriitor jalnic, iar un geniu al penelului poate plictisi audienţa atunci când începe să vorbească.
Aceste încercări de concepere a unui model teoretic privind inteligenţa demonstrează că aceasta nu se reduce la o singură componentă, ea fiind multilaterală şi proteiformă. Inteligenţa generală este suma, sau mai degrabă asocierea armonioasă, a tuturor acestor forme de inteligenţă.
Coeficientul de inteligenta (IQ)
Definiţie
La început, acest test a fost creat în vederea identificării deficienţelor mintale din mediul şcolar. Perfecţionat de psihologul Alfred Binet, în anul 1905, el este format dintr-o serie de întrebări şi de probe, la care subiectul trebuie să răspundă într-o perioadă de timp dată. Rezultatele sunt apoi comparate cu „media” populaţiei.
Rezultate:
►Aproximativ 100: persoana este dotată cu o inteligenţă standard,
►între 110 şi 120, persoana aparţine categoriei celor „dotate”.
► Peste 120, se spune că persoana este supradotată.
► Sub 90, persoana este considerată a avea o inteligenţă lacunară. Adaptări ale testului de IQ au fost realizate, în vederea evaluării inteligenţei copiilor încă de la vârsta de 2 ani. Dar acest test a fost comentat pe larg, având în vedere că el măsoară doar anumite tipuri de raţionament (inteligenţă verbală şi logico-matematică) şi că nu este independent de mediul social în care evoluează persoana.
Inteligenta – Innăscută sau dobândită
► Dificil de stabilit: compararea fraţilor arată că, în acelaşi context afectiv şi social, inteligenţa copiilor se manifestă diferit, semn că genetica are un rol important. Dar şi invers, studii realizate pe copiii adoptaţi târziu (după vârsta de 6 ani) demonstrează că un coeficient de inteligenţă evoluează în timp, şi că această evoluţie depinde de nivelul cultural al familiei adoptive. Inteligenţa se dezvoltă pe un teren fertil. Cel puţin aşa gândesc părinţii lui Arthur Ramiandrisoa, care a trecut examenul de bacalaureat la vârsta de 11 ani, considerând că copilul lor nu s-a născut supradotat, ci că a devenit aşa datorită metodei lor de învăţare.
► Inteligenţa se educă
Au existat numeroase teorii care au explicat cum funcţionează creierul, şi deci inteligenţa. Unele au compararat creierul cu un muşchi care trebuie să fie antrenat, altele cu un calculator (maşina lui Turing), iar altele au făcut apel la mecanica cuantică, în vederea elucidării misterului spiritului. în practică, se pare că creierul nu se uzează decât dacă nu îl folosim şi că cu cât îl folosim mai mult, cu atât el devine mai performant. Inteligenţa este, ca şi alte celelalte funcţii ale creierului, în continuă evoluţie: solicitarea sa permanentă nu poate decât să o îmbogăţească.
Pseudo-geniile din catacombe
Dacă mănânci peşte, vei fi inteligent”. Numeroase mame au repetat progeniturilor lor această afirmaţie, în speranţa de a le vedea „strălucind”. Legătura dintre „inteligenţă” şi „fosfor” a fost stabilită de chimiştii care au analizat creiere umane în timpul transferurilor cadavrelor din catacombe şi care au remarcat că acestea din urmă conţineau cantităţi mari din acest mineral. Deci, a priori, toţi aceşti oameni trebuiau să fie nişte genii! Şi totuşi, omniprezent în alimentaţie, fosforul nu a făcut niciodată obiectul carenţelor, iar a vă îndopa cu fosfor are puţine şanse să vă facă comparabil lui Leonardo de Vinci!
Alimente inteligente
Dacă nu există nici un aliment care să fie capabil să ne facă mai inteligenţi, o alimentaţie echilibrată este necesară bunei funcţionări a creierului. Principalii nutrienţi cheie sunt:
► glucidele sunt carburantul de bază al creierului. Este ideală favorizarea alimentelor cu indice caloric scăzut: cereale complete, paste „al dente”…
► vitaminele din familia B: cu excepţia vitaminei B9 (vitamina legumelor cu frunze şi a ficatului), acestea se găsesc, în principal, în alimentele bogate în proteine, cum ar fi carnea, peştele, cerealele şi feculentele. Aceste vitamine, în special B6 şi B12, au numeroase funcţii în cadrul sistemului nervos central.
► acizii graşi: numeroase studii au scos în evidenţă importanţa faimoşilor acizi omega 3.
