>De la exaltare la depresie
Considerate printre bolile cu cel mai mare potenţial handicapant, afecţiunile maniaco-depresive, sau bipolare, afectează aproximativ 1 % din populaţia din România, adică aproape 200000 de persoane. Toate categoriile sociale sunt afectate de această patologie, în care intervine atât terenul genetic, cât şi factorii de mediu. în cazul persoanelor care suferă de aceste tulburări, perioadele de euforie sau de furie alternează cu altele, mai mult sau mai puţin depresive. Dacă anturajul bolnavului este derutat şi neputincios, subiectul trăieşte el însuşi în confuzie, deoarece nu îşi înţelege situaţia.
Descriere
► Schimbări grave de dispoziţie
Atunci când este în faza maniacă,
pacientul care suferă de tulburări bipolare trăieşte o puternică exaltare şi euforie. El se simte plin de elan, rezistă la oboseală, simte nevoia de a vorbi până la epuizare, se angajează în numeroase proiecte, cheltuieşte fără sens iar aventurile sexuale se ţin lanţ. Dar această stare nu durează mult. Fără să existe vreun motiv aparent care să îi schimbe starea de spirit, el va trece de la acest entuziasm delirant la o tristeţe la fel de excesivă. Aceasta este faza depresivă, cealaltă extremă a bolii, în timpul căreia individul se va simţi brusc epuizat, deprimat până la a nu mai avea chef de nimic, uneori nici de a trăi. Sunt cazuri în care aceste stări se succed foarte repede, chiar de la o oră la alta. Aceste schimbări permanente de dispoziţie o fac să sufere pe persoana afectată de tulburările bipolare, dar şi pe persoanele din anturajul său.
O adevărată suferinţă
Disfuncţiile legate de tulburările bipolare reprezintă un adevărat handicap social şi profesional. Ele sunt surse ale multor dificultăţi în viaţa de zi cu zi: ele au grave repercusiuni asupra climatului familial, dar şi asupra celui de la locul de muncă şi asupra vieţii relaţionale. Totuşi, dacă a fost identificată, această boală poate fi tratată, în vederea ameliorării confortului subiectului şi al persoanelor din anturajul său. Singura problemă rămâne diagnosticul, care nu este întotdeauna uşor de stabilit.
Depistare
O boală greu de recunoscut
Nu numai că tulburările bipolare nu sunt întotdeauna corect percepute de corpul medical, dar ele sunt, adesea, negate şi de bolnavul însuşi. Ceea ce nu ajută la diagnosticarea unei boli dificil de identificat şi pentru care factorul timp poate fi vital. De fapt, aceste tulburări insuportabile împing aproximativ 15 % dintre bărbaţi şi peste 20 % dintre femei să îşi ia viaţa. De unde şi importanţa urmării unui tratament.
► Simptomele
Pe lângă fazele depresive şi euforice succesive, foarte caracteristice pentru această patologie (70 % dintre cazuri), există multe alte semne clinice care sunt simptomatice pentru tulburările bipolare, dintre care amintim: ►tulburările cognitive (tulburări legate de intelect, cum ar fi dificultăţile de concentrare sau uitarea frecventă) ►dereglările de comportament, cum ar fi psihoza maniaco-depresivă, dar şi iritabilitatea (80 % dintre cazuri)
► megalomania sau delirul de persecuţie
►hiperactivitatea, manifestată, în special, prin faptul că pacientul vorbeşte mult şi fără oprire, precum şi printr-o activitate sexuală intensă, care poate ajunge, în o treime dintre cazuri, la exhibiţionism.
Originile bolii
► Copilăria
Studii recente subliniază impactul unei copilării perturbate asupra dezvoltării acestei patologii. Copii care au fost supuşi agresiunilor sexuale, pierderii unui părinte sau unei separări a părinţilor, pe care nu a tolerat-o bine, sunt mai expuşi riscurilor apariţiei acestei boli decât ceilalţi: o treime dintre persoanele care prezintă tulburări bipolare au cunoscut un eveniment declanşator precoce. Pe de altă parte, anumiţi psihanalişti consideră că această patologie reprezintă un fel de protecţie: în acest fel, bolnavul întoarce spatele depresiei, transformându-şi starea de tristeţe în bucurie extremă. O negare a realului, care are drept scop protejarea pacientului împotriva fazei depresive, dar care nu îl împiedică să reintre în forţă în această fază.
► Influenţa geneticii
Terenul genetic este, de asemenea, din ce în ce mai mult luat în considerare atunci când se au în vedere factorii declanşatori. Procentul eredităţii a fost stabilit: dintr-un procent de 1,5 % din totalul populaţiei, 10 % sunt persoane care au avut un antecedent familial, dar acest procent creşte până la 30 % în cazul persoanelor cu ambii părinţi victime ale tulburărilor bipolare. Anomalii neurochimice, în special la nivelul secreţiei de dopamină şi de serotonină, ar putea, de asemenea, să fie la originea acestor tulburări, ceea ce ar explica acţiunea benefică a medicamentelor care neutralizează secreţia celor două substanţe asupra dispoziţiei bolnavilor.
Efectul agravant al stresului
Au existat studii care au permis demonstrarea faptului că situaţiile de stres, acute sau cronice, au impact asupra stării depresive, şi deci asupra maniacodepresiei.
► Bărbaţii par mai sensibili la problemele legate de domeniul profesional.
►Femeile sunt mai afectate de dificultăţile afective. Variaţiile hormonale, deosebit de importante în cazul femeilor însărcinate şi al tinerelor mame, imediat după ce au născut, pot, de asemenea, să provoace stări maniace sau depresive. Unele crize pot merge până la delir, uneori cu punerea în pericol a nou-născutului.
Pericolul substanţelor dezinhibante este real pentru persoanele care suferă de tulburări bipolare, deoarece acestea sunt mai sensibile la lipsa de somn, sau la consumul de droguri, de alcool sau la consumul anumitor medicamente. Astfel cana-bisul poate facilita apariţia unui episod de excitare extremă sau, dimpotrivă, de depresie. La fel se întâmplă şi cu anumite antidepresive, care pot contribui la apariţia schimbărilor de dispoziţie, provocând o surescitare care antrenează convingerea că bolnavul este vindecat, ceea ce îl determină să renunţe la tratament. Din contră, imediat ce diagnosticul a fost pus, este adesea dificil pentru o persoană care suferă de tulburări bipolare să îşi întrerupă tratamentul.
Cum să reacţionăm în prezenţa unei persoane maniaco-depresive?
Dacă bolnavul este derutat din cauza comportamentelor proprii pe care nu le înţelege, anturajul său este, de asemenea, confuz. Pentru optimizarea rezultatelor şi evitarea recidivelor, administrarea de medicamente trebuie să fie însoţită de terapie.
