>
Insuficienţa cardiacă reprezintă o afecţiune cu potenţial fatal, caracterizată prin faptul că inima nu mai poate asigura pomparea eficientă a sângelui în întregul organism. Din acest motiv, nu sunt îndeplinite necesităţile nutritive şi de oxigen.
Simptomele insuficienţei cardiace pot avea un efect mai marcat asupra calităţii vieţii decât cele ale altor boli cronice, cum ar fi diabetul sau artroza. Printre aceste simptome se numără:
-Oboseala rapidă (fatigabilitatea)
-Lipsa de aer (dispneea) – la început, poate surveni în condiţii de efort fizic, apoi chiar şi în repaus (odihnă);
-Tuşea cu expectoraţie spumoasă, de culoare albă sau rozalie – datorată retenţiei de lichid şi congestiei pulmonare;
-Edemele – lichidul care se acumulează în ţesuturi duce la umflarea gleznelor la pacienţii mobili şi umflarea porţiunii inferioare a spatelui şi a coapselor la pacienţii imobilizaţi la pat;
-Scăderea în greutate – pierderea poftei de mâncare, greaţa şi vărsăturile sunt des întâlnite;
-Durerile abdominale-pot rezulta în urma congestiei hepatice.
Insuficienţa cardiacă duce, de obicei, la umflarea gleznelor. Edemul este produs de congestia venoasă, care determină extravazarea (trecerea) unei cantităţi mai mari de lichid în ţesuturi.
Unul dintre simptomele insuficienţei cardiace îl reprezintă oboseala. Ea este însoţită frecvent de lipsă de aer, chiar şi în repaus.
Insuficienţa cardiacă survine în cazul suprasolicitării sau lezării inimii, aşa cum seîntâmplă în următoarele boli:
-Boala coronariană – muşchiul ventriculului stâng prezintă leziuni;
-Bolile cardiace cronice – printre cauze se pot număra infecţiile virale şi alcoolismul;
-Hipertensiunea – are ca efect rigi-dizarea arterelor, ceea ce îngreunează activitatea de pompare a inimii;
-Miocardita acută sau cronică (infla-maţia muşchiului cardiac) – cauzele pot fi de natură infecţioasă (infecţii virale sau bacteriene);
-Bolile valvulare – valvele cardiace pot prezenta malformaţii congenitale, leziuni sau deteriorări;
-Ingustarea aortei – o malformaţie congenitală;
-Necesitatea unui debit cardiac crescut – în cazurile în care inima trebuie să depună un efort mai mare pentru a satisface nevoile de oxigen ale organismului; ^
îngreunarea umplerii cardiace -îngroşarea cronică a pericardului, de exemplu, va restricţiona pătrunderea sângelui în inimă, astfel încât aceasta va trebui să pompeze mai tare pentru a menţine circulaţia optimă.
Arterele şi venele cordului uman vascularizează muşchiul cardiac (miocard). Blocajul acestor artere determină leziuni ale miocardului.
Inima este un organ muscular care pompează sângele în întregul organism, la rândul său, sângele asigură aportul de oxigen şi substanţe nutritive la nivelul organelor şi ţesuturilor.
Inima bate de aproximativ 100.000 de ori pe zi şi mobilizează 25 până la 30 de litri de sânge pe minut.
Este împărţită în jumătăţile dreaptă şi stângă, formate fiecare dintr-un atriu şi un ventricul.
Sângele dezoxigenat adus de venele mari se varsă în atriul drept, de unde este pompat apoi prin ventriculul drept, către plămâni.
Atriul stâng primeşte sânge oxigenat de la nivelul plămânilor, pe care îl trimite în ventriculul stâng, de unde este pompat în circulaţia generală.
Valvele cardiace împiedică curgerea retrogradă (refluxul) a sângelui.
Muşchiul cardiac beneficiază de propria sa vascularizaţie, respectiv arterele coronare. Dacă acestea sunt îngustate sau blocate, muşchiul cardiac va avea de suferit. Obstrucţia sau secţionarea completă pot duce la moartea (necroza) unei porţiuni a muşchiului cardiac din cauza lipsei de oxigen. Miocardul ventriculului stâng este cel mai des afectat.
Pericardul este un înveliş dublu stratificat, care înconjoară inima la exterior.
Aceasta inimă umană izolată postmortem, arată existenţa unui blocaj la nivelul unei artere coronare. Blocajul apare sub forma regiunii de culoare roşie mai intensă, situată în partea central superioară a imaginii.
