Ureterele – Corpul Omenesc AnatomieUn comentariu

Publicat in:


>Ureterele sunt două conducte tubulare, care propulsează urina către vezica urinară. Curgerea liberă a urinei este facilitată prin contracţia musculaturii fiecărui ureter.

Ureterele sunt nişte tuburi musculare înguste, cu pereţi subţiri, care transportă urina de la rinichi la vezica urinară.
Fiecare dintre cele două uretere are o lungime de 25-30 cm şi un diametru de aproximativ 3 mm. Ele iau naştere din rinichi şi au traiect descendent de-a lungul peretelui abdominal pos­terior, trec peste crestele osoase ale bazinului şi pătrund în vezică prin per­forarea peretelui ei posterior.

SEGMENTELE URETERULUI

Fiecare ureter este format din trei porţiuni anatomice distincte:
■ Bazinetul renal
Este prima parte a ureterului, aflată la nivelul hilului renal. Are formă de pâlnie şi colectează urina de la nivelul calicelor mari, iar apoi se îngustează pentru a forma conductul ureteral. Joncţiunea acestei părţi a ureteru­lui cu următoarea constituie una din­tre cele mai înguste porţiuni ale între­gii structuri.
■ Ureterul abdominal
Ureterul are traiect descendent prin cavitatea abdominală şi apoi se îndreaptă uşor spre linia mediană, până ajunge la nivelul crestei iliace şi pătrunde în pelvis (bazin]. De-a lungul traiectului său intraabdominal, urete­rele sunt situate în spatele peritoneu-lui, învelişul membranos care căptu­şeşte cavitatea abdominală.
■ Ureterul pelvin
Ureterul intră în pelvis chiar prin faţa zonei de bifurcaţie a arterei iliace comune. Are traiect descendent de-a lungul peretelui posterior al bazinului înainte de a se curba pentru a pătrunde în peretele posterior al vezicii urinare.

Explorarea radiologiei a ureterelor

Ureterele nu se pot vizualiza pe radiografiile simple. Pe acestea sunt vizibili numai ca leu Iii renali bogaţi în în calciu, aflaţi de obi­cei într-una dintre cele mai înguste porţiuni ale ureterului.

UROGRAFIA

Rinichii, ureterele şi vezica uri­nară pot fi vizualizate prin efec­tuarea unei urografii intrave-noase.
Pentru realizarea acestei investigaţii, se injectează o sub­stanţă de contrast pe cale intra-venoasă, care apoi este concen­trată şi excretată (eliminată] prin rinichi. Se efectuează apoi o serie de radiografii la dife­rite intervale, prin care se poate observa traseul ureterelor pe toată lungimea lor, de la nivelul rinichilor, prin abdomen, până în vezica urinară.
Ureterele prezintă porţiuni mai îngustate şi mai dilatate.
Acest lucru se datorează prezen­ţei undelor peristaltice, respec­tiva contracţiilor musculare prin care ureterul propulsează urina către vezica urinară.

Această radiografie cu substanţă de contrast a tractulul urinar, evidenţiază două uretere de aspect normal. Aceste conducte musculare au traseu descendent, pe toată lungimea cavităţii abdominale.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Ureterele – Corpul Omenesc Anatomie

Un comentariu

  1. Disneyland poate fi o lucrare de afecţiune . Noi nu am merge în Disneyland pur şi simplu , cu o gândire despre crearea bogăţiei .
    Care esteobiectul de viaţă – de a avea bogat ? Toate aceste semenilor disponibile obtinerea de bogat ar putea fi dansând în jurulobiectul real al vieţii .

Lasă un răspuns

Schimba setarile cookie!