Infecţia HIV la adult3 comentarii

Publicat in: Fără categorie


Cu treizeci de ani în urmă, virusul imunodeficienţei umane era necunoscut. In prezent sunt infectate peste 34 de milioane de persoane din întreaga lume, dar proporţiile variază foarte mult de la o ţară la alta.

In prezent, în România există apro­ximativ 10 mii de persoane infec­tate cu virusul imunodeficienţei umane (HIV] şi peste patru milioane în Africa de Sud. Deşi HIV nu poate fi eradicat, tratamentele antiretrovirale pot încetini în mod semnificativ evoluţia bolii. Cu toate acestea, dacă aceste tratamente sunt inaccesibile, aşa cum se întâmplă în ţările în curs de dezvoltare, virusul distruge siste­mul imun în mod progresiv, ducând în final, la majoritatea persoanelor, la prăbuşirea acestuia – sindromul de imunodeficienţa dobândită (SIDA) – şi, în final, la deces.

TRANSMITEREA BOLII HIV

Majoritatea infecţiilor HIV sunt cau­zate de HIV-1, astfel că termenul de „HIV” se referă de regulă la acest tip de virus. HIV-2 este un virus mai puţin agresiv, care este prezent în specialîn Africa de Vest.

HIV nu se poate transmite ca o răceală, de exemplu prin sărut, strănut sau prin folosirea comună a veselei şi a tacâmurilor. Trans­miterea virusului are loc în principal prin contact sexual: 80 la sută din infecţiile înregistrate în întreaga lume se produc în urma relaţiilor intime de natură hetero-sexuală. Femeile sunt mai expuse decât bărbaţii la contractarea HIV prin contact vaginal. Sexul anal prezintă un grad ridicat de trans­mitere a virusului, în timp ce ris­cul este mult mai scăzut în cazul sexului oral. Alte căi de transmi­tere sunt reprezentate de:

■ Folosirea în comun a seringilor şi acelor de injectare intravenoasă a drogurilor;
■ Transmiterea de la mamă la copil în cursul naşterii sau a alăp­tării la sân;
■ Transfuziile cu sânge sau deri­vate de sânge netratate.
Transmisia la şi de la cadrele medicale, de exemplu în cursul operaţiilor, este extrem de rară.

Toxicomanii se pot infecta cu HIV prin folosirea în comun a acelor şi a seringilor. Centrele de schimbare a acelor ajută la prevenirea acestui fenomen prin furnizarea de echipamente sterile.

Prevenirea infecţiei cu HIV

Din moment ce boala este incurabilă si nu este disponibil încă niciun vaccin, eforturile de control al răspândirii HIV s-au concentrat pe profilaxie. Utiliza­rea corespunzătoare a prezervativelor reduce în mod semnificativ riscul de răs­pândire a tuturor infecţiilor cu transmi­tere sexuală, inclusiv HIV.

Celelalte măsuri de prevenire se referă la: numărul cât mai redus de par­teneri sexuali, efectuarea cât mai pre­coce a investigaţiilor şi a tratamentului destinat altor boli cu transmitere sexu­ală, precum şi amânarea vârstei de înce­pere a activităţii sexuale, la minimum 21 de ani. în prezent, abstinenţa constituie singura cale sigură de evitare a infecţii­lor cu transmitere sexuală.

PROGRESE

Măsurile de reducere a transmiterii infec­ţiei, includ îmbunătăţirea îngrijirii femei­lor însărcinate infectate, tratarea termică a derivatelor de sânge şi programele care oferă ace şi seringi sterile persoanelor dependente de droguri.în Occident, riscul de transmitere de la mamă la copil sau prin derivate de sânge a scăzut la zero.

Utilizarea prezervativelor reduce în mod semnificativ riscul de răspândire a tuturor infecţiilor cu transmitere sexuală. De fapt, prezervativele constituie cea mai eficientă barieră împotriva infecţiei HIV.

Evoluţia Bolii

HIV este un virus „lent”. Este nevoie în medie, de cel puţin o decadă din momentul infecţiei iniţiale pentru ca, în absenţa tra­tamentului, boala să progreseze până la deces. Cu toate acestea, evoluţia bolii este mai rapidă în ţările mai puţin dezvoltate.

Se descriu patru faze de boală:

■ Seroconversia
■ Faza asimptomatică
■ Faza simptomatică
■ SIDA.

Modul de evoluţie al infecţiei cu HIV variază mult de la o per­soană la aita, datorită particula­rităţilor sistemului imun indivi­dual, ale virusului infectant şi ale condiţiilor de mediu.

Medicamentele antiretrovirale încetinesc replicarea HIV. în acest fel, ele permit sistemului imun să se refacă.

Cum se produce HIV

HIV afectează activitatea sistemu­lui imun în mai multe moduri. în primul rând, virusul infectează şi omoară limfocitele CD4 pozitive (denumite şi celule CD4 sau lim-focite T-helper), necesare pentru stimularea altor celule imune pen­tru a asigura un răspuns imun efi­cient. în mod paradoxal, răspunsul imun la HIV răspândeşte celulele infectate în întregul organism.

MULTIPLICAREA VIRUSULUI

Virusul se ascunde în interio­rul celulelor din ganglionii lim­fatici şi alte organe, ca de exem­plu creierul, folosind mecanis­mele celulare pentru a se auto-copia şi a infecta astfel mai multe celule. Acest ciclu are loc de mii de ori pe zi şi, deşi sistemul imun poate controla iniţial virusul, ulte­rior, echilibrul este distrus. Nive­lul de material genetic viral creşte (încărcătura virală], iar numărul CD4 scade în mod vertiginos. Gra­dul imunodeficienţei poate fi esti­mat prin numărul CD4:

■ Peste 500 de celule/microli-tru (microU semnifică de regulă o funcţie imună normală;
■ Un număr de 500-200 celule/ microl. indică un grad mic până la moderat de imunodeficienţă;
■ Scăderea numărului sub 200 indică o imunodeficienţă severă, cu un risc maxim de dezvoltare a SIDA.

SEROCONVERSIA ACUTĂ

La câteva săptămâni sau mai mult după infectarea cu HIV, se dez­voltă adeseori o stare asemănă­toare gripei, în condiţiile în care sistemul imun se luptă cu virusul.

La un număr redus de persoane se dezvoltă un episod acut mar­cat, cu febră, oboseală, dureri de cap, mărirea de volum a ganglioni­lor limfatici, erupţii cutanate şi alte manifestări.

De obicei, replicarea virală este accentuată, iar persoana are un potenţial de contagiozitate ridicat. Numărul de CD4 se poate reduce temporar, ducând la apariţia imu­nodeficienţei clinic manifeste, ini­ţial, analizele bazate pe dozarea de anticorpi pot fi negative şi de aceea, pentru confirmarea infec­ţiei se utilizează teste de detec­tare precoce a anticorpilor şi de determinare a încărcăturii virale.
Dacă este iniţiat încă din această fază, tratamentul cu medicamente antiretrovirale poate îmbună­tăţi prognosticul pe termen lung, aşa încât este esenţial să se soli­cite asistenţă medicală în cazul în care se suspicionează expunerea la infecţia HIV.

FAZA ASIMPTOMATICĂ

La câteva luni după seroconversie se atinge un echilibru între pre­zenţa virusului şi răspunsul imun, iar individul se poate menţine într-o stare generală bună timp de mai mulţi ani. Mărirea de volum a ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului, axilelor sau a zonei inghi­nale poate constitui singurul semn de infecţie. Persoanele cu încărcă­tura virală ridicată în aceasta peri­oadă, prezintă o probabilitate mai mare de dezvoltare a unei forme de boală rapid progresivă; astfel, în absenţa tratamentului, una din 10 persoane va dezvolta SIDA în decurs de doi până la trei ani.

Acest leucocit mărit este infectat cu HIV. Virusul a forţat celula să sintetizeze proteine anormale, care acoperă suprafaţa celulei din imagine.

Infecţia HIV simptomatică

Afecţiunile întâlnite în boala HIV rezultă nu numai din cauza diminuă­rii răspunsului imun, ci şi din cauza hiperactivităţii sistemului imun şi a efectelor directe ale virusului. Prin­tre simptomele cu apariţie precoce, se numără: 1 Oboseala;

■ Scăderea în greutate;
■ Febră şi transpiraţii nocturne;
■ Iritaţii ale pielii;
■ Dureri musculare şi articulare;
■ Insomnie;
■ Candidoză orală şi vaginală;
■ Infecţie cu herpes simplex. Alergiile, ca de exemplu febra de fân, pot surveni sau se pot agrava în stadiile iniţiale. Pe măsură ce virusul se răspândeşte în organism, acesta devine susceptibil şi la alte infecţii, ca de exemplu zona zoster sau infec­ţii pulmonare.

SlDA

SIDA nu constituie o boală unică. Un individ HlV-pozitiv este diag­nosticat cu SIDA în cazul în care dezvoltă una sau mai multe din cele 26 de afecţiuni clinice care indică o formă severă de imunode­ficienţă. Lista de diagnostice defi­nitorii pentru SIDA includ infecţiile „oportuniste” şi rareori, cancerul.

In diverse ţări s-au elaborat sis­teme proprii de clasificare a SIDA; de exemplu, în SUA, un număr de limfocite CD4 sub 200, constituie o formă de boală în sine.

Un număr mic de indivizi vor dezvolta SIDA chiar şi în prezenţa unui număr mai mare de limfo­cite CD4, în timp ce alţii pot pre­zenta afecţiuni legate de boala HIV şi un grad substanţial de imuno­deficienţă, fără să sufere de fapt de SIDA. Tratamentul cu medi­camente antiretrovirale poate să refacă, fie şi numai parţial, această stare de colaps imun existentă la anumiţi pacienţi.

La persoanele cu infecţie HIV se pot dezvolta forme severe de candidoză orală. Stratul cremos care acoperă limba este cauzat de ciuperca Candida albicans.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Infecţia HIV la adult

3 comentarii

  1. IntrebareRemus B

    Buna seara, o intrebare am si eu la domniile voastre. In cazul in care sunt infectat cu virusul HIV iar imunitatea mea sufera de ceva timp (de aprox. 7 ani – iau tratament de subtitutie datorita glandei hipofize), intrebarea mea este: Are vreun efect tratamentul, in cazul acesta?
    Tratamentul este cu Prednison, Levotirox, (Eutyrox) si Nebido injectabil.

Pings and Trackbacks

Lasă un răspuns