Cu treizeci de ani în urmă, virusul imunodeficienţei umane era necunoscut. In prezent sunt infectate peste 34 de milioane de persoane din întreaga lume, dar proporţiile variază foarte mult de la o ţară la alta.
In prezent, în România există aproximativ 10 mii de persoane infectate cu virusul imunodeficienţei umane (HIV] şi peste patru milioane în Africa de Sud. Deşi HIV nu poate fi eradicat, tratamentele antiretrovirale pot încetini în mod semnificativ evoluţia bolii. Cu toate acestea, dacă aceste tratamente sunt inaccesibile, aşa cum se întâmplă în ţările în curs de dezvoltare, virusul distruge sistemul imun în mod progresiv, ducând în final, la majoritatea persoanelor, la prăbuşirea acestuia – sindromul de imunodeficienţa dobândită (SIDA) – şi, în final, la deces.
TRANSMITEREA BOLII HIV
Majoritatea infecţiilor HIV sunt cauzate de HIV-1, astfel că termenul de „HIV” se referă de regulă la acest tip de virus. HIV-2 este un virus mai puţin agresiv, care este prezent în specialîn Africa de Vest.
HIV nu se poate transmite ca o răceală, de exemplu prin sărut, strănut sau prin folosirea comună a veselei şi a tacâmurilor. Transmiterea virusului are loc în principal prin contact sexual: 80 la sută din infecţiile înregistrate în întreaga lume se produc în urma relaţiilor intime de natură hetero-sexuală. Femeile sunt mai expuse decât bărbaţii la contractarea HIV prin contact vaginal. Sexul anal prezintă un grad ridicat de transmitere a virusului, în timp ce riscul este mult mai scăzut în cazul sexului oral. Alte căi de transmitere sunt reprezentate de:
■ Folosirea în comun a seringilor şi acelor de injectare intravenoasă a drogurilor;
■ Transmiterea de la mamă la copil în cursul naşterii sau a alăptării la sân;
■ Transfuziile cu sânge sau derivate de sânge netratate.
Transmisia la şi de la cadrele medicale, de exemplu în cursul operaţiilor, este extrem de rară.
Toxicomanii se pot infecta cu HIV prin folosirea în comun a acelor şi a seringilor. Centrele de schimbare a acelor ajută la prevenirea acestui fenomen prin furnizarea de echipamente sterile.
Prevenirea infecţiei cu HIV
Din moment ce boala este incurabilă si nu este disponibil încă niciun vaccin, eforturile de control al răspândirii HIV s-au concentrat pe profilaxie. Utilizarea corespunzătoare a prezervativelor reduce în mod semnificativ riscul de răspândire a tuturor infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.
Celelalte măsuri de prevenire se referă la: numărul cât mai redus de parteneri sexuali, efectuarea cât mai precoce a investigaţiilor şi a tratamentului destinat altor boli cu transmitere sexuală, precum şi amânarea vârstei de începere a activităţii sexuale, la minimum 21 de ani. în prezent, abstinenţa constituie singura cale sigură de evitare a infecţiilor cu transmitere sexuală.
PROGRESE
Măsurile de reducere a transmiterii infecţiei, includ îmbunătăţirea îngrijirii femeilor însărcinate infectate, tratarea termică a derivatelor de sânge şi programele care oferă ace şi seringi sterile persoanelor dependente de droguri.în Occident, riscul de transmitere de la mamă la copil sau prin derivate de sânge a scăzut la zero.
Utilizarea prezervativelor reduce în mod semnificativ riscul de răspândire a tuturor infecţiilor cu transmitere sexuală. De fapt, prezervativele constituie cea mai eficientă barieră împotriva infecţiei HIV.
Evoluţia Bolii
HIV este un virus „lent”. Este nevoie în medie, de cel puţin o decadă din momentul infecţiei iniţiale pentru ca, în absenţa tratamentului, boala să progreseze până la deces. Cu toate acestea, evoluţia bolii este mai rapidă în ţările mai puţin dezvoltate.
Se descriu patru faze de boală:
■ Seroconversia
■ Faza asimptomatică
■ Faza simptomatică
■ SIDA.
Modul de evoluţie al infecţiei cu HIV variază mult de la o persoană la aita, datorită particularităţilor sistemului imun individual, ale virusului infectant şi ale condiţiilor de mediu.
Medicamentele antiretrovirale încetinesc replicarea HIV. în acest fel, ele permit sistemului imun să se refacă.
Cum se produce HIV
HIV afectează activitatea sistemului imun în mai multe moduri. în primul rând, virusul infectează şi omoară limfocitele CD4 pozitive (denumite şi celule CD4 sau lim-focite T-helper), necesare pentru stimularea altor celule imune pentru a asigura un răspuns imun eficient. în mod paradoxal, răspunsul imun la HIV răspândeşte celulele infectate în întregul organism.
MULTIPLICAREA VIRUSULUI
Virusul se ascunde în interiorul celulelor din ganglionii limfatici şi alte organe, ca de exemplu creierul, folosind mecanismele celulare pentru a se auto-copia şi a infecta astfel mai multe celule. Acest ciclu are loc de mii de ori pe zi şi, deşi sistemul imun poate controla iniţial virusul, ulterior, echilibrul este distrus. Nivelul de material genetic viral creşte (încărcătura virală], iar numărul CD4 scade în mod vertiginos. Gradul imunodeficienţei poate fi estimat prin numărul CD4:
■ Peste 500 de celule/microli-tru (microU semnifică de regulă o funcţie imună normală;
■ Un număr de 500-200 celule/ microl. indică un grad mic până la moderat de imunodeficienţă;
■ Scăderea numărului sub 200 indică o imunodeficienţă severă, cu un risc maxim de dezvoltare a SIDA.
SEROCONVERSIA ACUTĂ
La câteva săptămâni sau mai mult după infectarea cu HIV, se dezvoltă adeseori o stare asemănătoare gripei, în condiţiile în care sistemul imun se luptă cu virusul.
La un număr redus de persoane se dezvoltă un episod acut marcat, cu febră, oboseală, dureri de cap, mărirea de volum a ganglionilor limfatici, erupţii cutanate şi alte manifestări.
De obicei, replicarea virală este accentuată, iar persoana are un potenţial de contagiozitate ridicat. Numărul de CD4 se poate reduce temporar, ducând la apariţia imunodeficienţei clinic manifeste, iniţial, analizele bazate pe dozarea de anticorpi pot fi negative şi de aceea, pentru confirmarea infecţiei se utilizează teste de detectare precoce a anticorpilor şi de determinare a încărcăturii virale.
Dacă este iniţiat încă din această fază, tratamentul cu medicamente antiretrovirale poate îmbunătăţi prognosticul pe termen lung, aşa încât este esenţial să se solicite asistenţă medicală în cazul în care se suspicionează expunerea la infecţia HIV.
FAZA ASIMPTOMATICĂ
La câteva luni după seroconversie se atinge un echilibru între prezenţa virusului şi răspunsul imun, iar individul se poate menţine într-o stare generală bună timp de mai mulţi ani. Mărirea de volum a ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului, axilelor sau a zonei inghinale poate constitui singurul semn de infecţie. Persoanele cu încărcătura virală ridicată în aceasta perioadă, prezintă o probabilitate mai mare de dezvoltare a unei forme de boală rapid progresivă; astfel, în absenţa tratamentului, una din 10 persoane va dezvolta SIDA în decurs de doi până la trei ani.
Acest leucocit mărit este infectat cu HIV. Virusul a forţat celula să sintetizeze proteine anormale, care acoperă suprafaţa celulei din imagine.
Infecţia HIV simptomatică
Afecţiunile întâlnite în boala HIV rezultă nu numai din cauza diminuării răspunsului imun, ci şi din cauza hiperactivităţii sistemului imun şi a efectelor directe ale virusului. Printre simptomele cu apariţie precoce, se numără: 1 Oboseala;
■ Scăderea în greutate;
■ Febră şi transpiraţii nocturne;
■ Iritaţii ale pielii;
■ Dureri musculare şi articulare;
■ Insomnie;
■ Candidoză orală şi vaginală;
■ Infecţie cu herpes simplex. Alergiile, ca de exemplu febra de fân, pot surveni sau se pot agrava în stadiile iniţiale. Pe măsură ce virusul se răspândeşte în organism, acesta devine susceptibil şi la alte infecţii, ca de exemplu zona zoster sau infecţii pulmonare.
SlDA
SIDA nu constituie o boală unică. Un individ HlV-pozitiv este diagnosticat cu SIDA în cazul în care dezvoltă una sau mai multe din cele 26 de afecţiuni clinice care indică o formă severă de imunodeficienţă. Lista de diagnostice definitorii pentru SIDA includ infecţiile „oportuniste” şi rareori, cancerul.
In diverse ţări s-au elaborat sisteme proprii de clasificare a SIDA; de exemplu, în SUA, un număr de limfocite CD4 sub 200, constituie o formă de boală în sine.
Un număr mic de indivizi vor dezvolta SIDA chiar şi în prezenţa unui număr mai mare de limfocite CD4, în timp ce alţii pot prezenta afecţiuni legate de boala HIV şi un grad substanţial de imunodeficienţă, fără să sufere de fapt de SIDA. Tratamentul cu medicamente antiretrovirale poate să refacă, fie şi numai parţial, această stare de colaps imun existentă la anumiţi pacienţi.
La persoanele cu infecţie HIV se pot dezvolta forme severe de candidoză orală. Stratul cremos care acoperă limba este cauzat de ciuperca Candida albicans.
Buna seara, o intrebare am si eu la domniile voastre. In cazul in care sunt infectat cu virusul HIV iar imunitatea mea sufera de ceva timp (de aprox. 7 ani – iau tratament de subtitutie datorita glandei hipofize), intrebarea mea este: Are vreun efect tratamentul, in cazul acesta?
Tratamentul este cu Prednison, Levotirox, (Eutyrox) si Nebido injectabil.
Tratamentul este de substitutie pt ca nu mai am glanda hipofiza!