>Legat de membranele meningeale ce acoperă creierul şi de vascula-rizaţia acestora.
>Inflamaţie a măduvei spinării ce apare, de obicei, în asociaţie cu meningoencefalita. Leziunile la nivelul măduvei spinării duc la paralizia ambelor membre inferioare.
>Infecţie meningococică a sângelui (septicemie meningococică). Este însoţită de o erupţie pe tot corpul, ce poate avea aspect variat. Complicaţiile ce pot să apară în cadrul aceste afecţiuni sunt hemoragia bilaterală a glandelor suprarenale şi coagularea intravasculară diseminată, datorată endotoxemiei. Apariţia acestor complicaţii agravează prognosticul bolii, ducând la colaps circulator şi deces.
>Bacterie a cărei denumire completă este Neisseria meningitidis şi care provoacă una dintre cele mai frecvente şi grave forme de meningită, care se asociază frecvent cu septicemia.
>O afecţiune manifestată prin rigiditatea cefei, asemănător cazurilor de meningită. Este un simptom întâlnit cel mai frecvent la copii, la care se asociază cu otită medie, amigdalită, adenopatie cervicală sau pneumonie. Deseori este necesară puncţia lombară pentru a exclude meningita.
Copyright ©2026 Corpul Uman - Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni. Toate Drepturile Rezervate.
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletterul Corpul-Uman.com!

Ma abonez GRATUIT la newsletterul Corpul-Uman.com! Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016!