Ce modificari poti face in alimentatia ta, daca vrei sa tii sub control hipertensiunea0 Comments

Publicat in:
Etichete: alimentatie, fructe, hipertensiune, mancare, reguli

Tensiunea arteriala oscileaza din cand in cand la oricine, dar variatiile sunt nesemnificative si nu creeaza probleme.

Exista insa persoane la care oscilatiile sunt mai mari si se incadreaza in simptomele care caracterizeaza afectiunea denumita hipertensiune arteriala sau tensiune ridicata, care poate fi totusi controlata partial prin reducerea cantitatii de sare consumata zilnic.

Pentru a sti cat mai multe despre cum sa faci acest lucru, care2.com a intocmit o lista cu cateva schimbari legate de alimentatie. Iata care sunt acestea…

Alimente pentru hipertensiune

Alimente pentru hipertensiune

Evita mancarurile semipreparate congelate

Acestea au avantajul ca sunt rapid si usor de gatit, dar cele mai multe dintre produsele semipreparate congelate contin o cantitate mare de sare, iar multe dintre ele nu au suficiente legume pentru a asigura organismului necesarul zilnic.

Utilizeaza cat mai des condimente

In momentul in care vrei sa adaugi un plus de gust mancarii pune ceva condimente simple in loc de sare. De asemenea, te poti ajuta si de usturoi sau suc de lamaie.

Pune otet si ulei in locul altor sosuri gata preparate

Obisnuieste-te sa pui cat mai des otet si ulei la salate si alte mancaruri in locul sosurilor gata preparate, cum ar fi sosul de soia. De asemenea, evita sa folosesti mult ketchup si mustar, desi asta presupune un minus la gust.

Inlocuieste conservele din comert cu conserve facute in casa

Conservele din comert contin multa sare, motiv pentru care cel mai bine este sa iti pregatesti tu conserve pe timpul verii si toamnei, folosindu-te indeosebi de metoda sterilizarii, pentru a evita sarea. De asemenea, iti poti congela fructe si legume tot fara adaos de sare.

Incearca sa renunti la supele la plic si la condimentele universale

Nutritionistii spun ca supele instant si condimentele universale granulate, cum ar fi tot cele pentru supe, sunt foarte bogate in sare si, prin urmare, nerecomandate hipertensivilor.

Evita saramurile

Muraturile, maslinele, varza si toate alimentele care sunt conservate in saramura trebuie evitate. In unele cazuri iti poti prepara tu astfel de saramuri, dar cu o concentratie mai mica de sare si din care sa consumi cantitati mici.

Este bine sa ocolesti mezelurile uscate

Sunca, salamul uscat si alte mezeluri uscate trebuie evitate tot din cauza continutului mare de sare. Inlocuieste-le cu produse din carne proaspata la care sa pui putina sare sau chiar deloc.

Nu manca chipsuri si alte produse de acest gen

Grisinele, biscuitii sarati, chipsurile si alte produse de acest gen contin o mare cantitate de sare, fiind contraindicate chiar si persoanelor care nu sufera de hipertensiune. Specialistii afirma ca in cazul in care nu te poti abtine de la astfel de alimente iti poti face in casa floricele de porumb fara sare sau chiar chipsuri si biscuiti cu putina sare sau deloc.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Ce modificari poti face in alimentatia ta, daca vrei sa tii sub control hipertensiunea

Lasă un răspuns