Hipofiza4 comentarii

Publicat in:
Etichete: ce este hipofiza, glanda hipofiza, glanda hipofiza localizare, hipofiza, hipofiza localizare, hipotalamus hipofiza

Hipofiza

Hipofiza

Hipofiza

Hipofiza este al doilea element circulant al sistemului hipotalamo-hipofizar, fiind o glanda endocrina asezata pe seaua turceasca a osului sfenoid, avand o forma ovala, cu diametrul anteroposterior de 1 cm, transversal de 1,5 cm si vertical de 0,7 cm, cantarind 0,5 – 0,6 g.

Aspectul macroscopic a hipofizei de adult cuprinde:

  • lobul anterior sau adenohipofiza cu prelungirea sa denumita pars tuberalis;
  • lobul intrmediar sau zona intermediara;
  • lobul posterior sau neurohipofiza.

Din punct de vedere histologic se disting 5 feluri de celule: alfa acidofile, beta acidofile, delta bazofile, gama bazofile, cromofobe. Celulele acidofile ocupa cam 40% din adenohipofiza.

Vascularizatia hipofizei este data de arterele hipofizare superioare si inferioare. Venele superioare, inferioare si laterale au un rol deosebit in sistemul port hipofizar, descris de Gr. T. Popa in 1930.

Distributia functionala a celulelor hipofizare este urmatoarea:

– celulele acidofile – au rol in secretia de STH, ACTH;
– celulele bazofile – au rol in secretia de FSH, ACTH, TSH si LH.

Dinamica secretiei hipofizare de FSH, LH si PRL (prolactina) este sub dominatia atat a etajelor superioare hipotalamice si extrahipotalamice, cat si a celor inferioare, steroizii ovarieni.

FSH-ul stimuleaza maturizarea foliculara, iar cresterea ovarului stimuleaza cresterea ovulului si patroneaza ultimele doua stadii ale meiozei acesteia. Nivelul sangvin al FSH-ului creste progresiv in faza foliculara precoce, apoi rapid cu 24 de ore inaintea ovulatiei, pentru ca apoi sa scada la valori foarte mici. Are o greutate moleculara de 36.000. Da, este rezistent la proteoliza, in plasma gasindu-se de obicei sub forma de subunitati alfa si beta.

LH-ul este de asemenea o glicoproteina, are o greutate moleculara de 30.000 Da, gasindu-se in plasma sub forma de subunitati alfa si beta echivalente ca actiune. LH intervine atat in maturarea foliculara, cat si in steroidogeneza hormonilor ovarieni, asigurand pregatirea ovulatiei. Nivelul sangvin a LH-ului are doua feluri de varietati: unele diurne, efectul de eliberare pulsatila fiind mult mai evident la LH decat la FSH, si una menstruala, cand nivelul creste progresiv in faza foliculara si brusc, peak-ul de LH in faza preovulatorie.

PRL este o holoproteina a carei greutate moleculara este de 23.000 Da. Activitatea sa este complexa si se face prin inermediul unor receptori specifici la prolactina, care se gasesc in ovar, glanda mamara, CSR, rinichi, ficat, uter, tumori, etc. PRL are ca actiune principala pregatirea glandei mamare si declansarea lactatiei, fiind hormonul secretat in cantitatea cea mai mare de catre hipofiza. Secretia de PRL are, de asemenea, un ritm diurn si nocturn, crescand foarte mult in timpul somnului, si un ritm menstrual, lunar, ciclic, in faza foliculara PRL fiind in cantitate mai scazuta decat in faza luteala. PRL creste de asememnea progresiv in cursul sarcinii, ca si in post partum, fiind influentat de reflexe pornite de la mamelon in timpul suptului. PRL se afla in interactiune cu FSH si LH, a caror secretie hipofizara inhiba cu preponderenta secretia tonica.

Citeste si despre hipotalamus, ca prim element circulant al sistemului hipotalamo-hipofizar!

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Hipofiza

4 comentarii

Pings and Trackbacks

Lasă un răspuns