Exercitiile fizice si miscarea, in general, reprezinta un mod foarte bun de a imbunatati perceptia oamenilor asupra mediului inconjurator. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetatorii de la Queen’s University din Canada in urma unui studiu complex, derulat pe durataa mai multi ani.
In cadrul studiului, specialistii au constatat ca sportul reduce anxietatea, stimuland perceptia unui mediu pozitiv.
Adam Heenan, unul dintre expertii care au realizat cercetarile, a declarat ca rezultatele experimentelor au implicatii majore pentru persoanele care sufera de anxietate.
„Dupa un exercitiu fizic, lumea apare mai putin amenintatoare”, a anuntat specialistul.
Anxietatea – Ce se intampla, daca faci miscare?
Studentii testati au fost pusi sa urmareasca o animatie sau o silueta umana. Expertii au observat ca miscarile ambigue ale acesteia au fost percepute diferit de catre subiecti.
Persoanele care au facut exercitii fizice au avut o perceptie de indepartare a figurii respective, fara nuante infricosatoare, spre comparatie cu aceia care nu exersasera inainte de efectuarea testului.
De exemplu, Carson Smith, un neurolog de la Universitatea din Maryland, a declarat ca efectul este descris cel mai bine de exemplul unei persoane ce sufera de anxietate si care, vizual, confunda un furtun de gradina cu un sarpe, tocmai din cauza faptului ca perceptia de a vedea pericole la tot pasul este sporita.
Specialistul Adam Heenan a mai spus ca cercetarile sunt preliminare, insa reprezinta un suport pentru reducerea starilor anxioase la fel ca si utilizarea tehnicilor de relaxare.
Ramane ca studii viitoare sa depisteze si durata efectelor pozitive asupra psihicului, mai apreciaza expertii.