Cuprins articol:
Glucidele in alimentatie
Intr-o alimentatie obisnuita, glucidele reprezinta principala sursa de calorii. Sursa majora de glucide este amidonul vegetal, amilopectina, care are o molecula ramificata de monomeri de glucoza si o greutate moleculara mai mare de 10 la puterea a-6-a.
Glucidele
Zaharoza si lactoza sunt principalele dizaharide alimentare, iar glucoza si fructoza principalele monozaharide.
Celuloza nu poate fi hidrolizata în tractul digestiv al omului. Prezenta ei este necesara deoarece stimuleaza peristaltismul intestinal (miscarile sinuoase ale intestinului). Deoarece singura forma absorbita este cea de monozaharid, este necesar ca în procesul de digestie polizaharidele si dizaharidele sa fie hidrolizate la monozaharide.
Digestia glucidelor
Amidonul este un polimer al glucozei alcatuit din doua componente:
- amiloza, în care resturile glicozil se leaga prin legaturi ∝-1,four glicozidice terminale;
- amilopectina, în care resturile de glicozil se leaga nu numai prin legaturi ∝-1,four glicozidice, ci si prin legaturi ∝-1,6, conferind moleculei de amidon o structura foarte ramificata.
Digestia amidonului
Digestia amidonului începe în gura sub actiunea amilazei salivare (ptialina), care catalizeaza hidroliza legaturilor 1,4 glicozidice.
Actiunea amilazei salivare continua în stomac pana ce pH-ul scade la 4 prin amestecul bolului alimentar cu sucul gastric acid.
Amilaza pancreatica
In duoden digestia glucidelor este reluata prin actiunea amilazei pancreatice. Ambele tipuri de amilaza îsi încep actiunea de la periferia moleculei spre centru, desfacand exclusiv legaturi 1,four glicozidice. Cum legaturile 1,6 si cele 1,four din vecinatatea ramificatiilor nu pot fi desfacute de catre amilaza, produsii de digestie ai amidonului vor fi maltoza si fragmente oligozaharidice de dimensiuni variabile – dextrine.
Dextrinele sunt hidrolizate ulterior, sub actiunea unei hidrolaze, amilo-1,6-glucozidaza, la maltoza.
Amilaza pancreatica este foarte activa. Aproximativ la 10 minute dupa ce ajunge în duoden, amidonul e transformat în maltoza, maltrioza si ∝-dextrine ce contin de la 5 la 9 monomeri de glucoza.
Olizaharidele
In continuare, digestia oligozaharidelor este realizata de oligozaharidaze care se gasesc la nivelul microvililor enterocitelor.
Oligozaharidazele (dizaharidaze):
– Lactaza scindeaza lactoza în glucoza si galactoza;
– Zaharaza (sucraza) scindeaza zaharoza (sucroza) în glucoza si fructoza;
– Maltaza (∝-dextrinaza) cliveaza legaturile 1,6 ale ∝-dextrinelor;
– Glucoamilaza scindeaza malto-oligozaharidele în glucoza.
Activitatea acestor patru oligozaharidaze este mai intensa în duoden si jejunul superior si scade gradat în restul intestinluli subtire.
Absorbtia glucidelor
Absorbtia monozaharidelor, respectiv a glucozei, galactozei si fructozei precum si a unor pentoze implica doua mecanisme: transportul activ contragradient si transportul facilitat.
Duodenul si jejunul advanced au cea mai mare capacite de absorbtie. Aceasta scade progresiv în jejunul inferior si ileon.
Glucoza si galactoza sunt transportate activ prin celula epiteliala cu microvili de o proteina transportoare numita SGLT1.
SGLT1 foloseste energia gradientului de Na+ la transportul activ al glucozei si galactozei. SGLT1 transporta 2 Na+ si o molecula de glucoza sau galactoza ce sunt competitoare la traversarea marginii în perie.
Diferenta de possible a ionilor de Na este reglata de pompa de Na+/ok+/ATP-dependenta prezenta în membrana bazolaterala a celulelor epiteliului intestinal.
Glucoza si galactoza parasesc enterocitele la nivelul membranei bazolaterale prin transport facilitat.
Proteina transportoare responsabila pentru efluxul glucozei si galactozei este GLUT2. aceasta este prezenta de asemenea în ficat, rinichi si celulele pancreatice.
Transportul fructozei este facilitat de o proteina transportoare numita GLUT5, care este specifica pentru fructoza si nu este inhibat de glucoza, galactoza sau alte zaharuri. Fructoza traverseaza membrana bazolaterala a celulelor epiteliale intestinale cu ajutorul aceluiasi transportor GLUT2 folosit de glucoza si galactoza.
Aceste proteine trasportoare se gasesc în celulele epiteliale intestinale mature aproape de varful cililor, dar nu sunt prezente în celulele intestinale imature, în criptele Lieberkuhn.
Dupa traversarea barierei intestinale, monozaharidele sunt preluate de sangele venei porte si transportate în ficat, unde sunt depozitate sub forma de polizaharide (glicogen). Aceasta cantitate echivalenta cu aproximativ one hundred fifty g glucoza constituie o masa metabolica relativ constanta a ficatului. Atat depozitarea cat si eliberarea sunt dependente de hormoni (insulina, glucagon, adrenalina), spre deosebire de absorbtie, digestie sau reabsorbtia renala, care se realizeaza impartial de actiunea hormonilor.
Monozaharidele si dizaharidele din alimente sunt complet absorbite în intestin. In schimb, aproximativ 10% din amidonul ingerat ajunge în colon, unde devine o sursa de carbonati pentru bacterii.
Malabsorbtia glucidelor are drept cauza deficienta unei oligozaharide de la nivelul microvilozitatilor enterocitare. Sindromul de malabsorbtie al lactozei este cea mai comuna tulburare de acest tip si se datoreaza absentei lactazei la nivelul duodenului si jejunului.
