Infecţia herpetică este cauzată de contactul cu virusul herpes simplex, care poate fi de două tipuri (vezi „Cauze” mai jos).
Simptomele de herpes apar de obicei în interval de 2 până la 10 zile de la prima expunere, sau chiar mai târziu. Simptomele pot persista mai multe săptămâni. Primul episod infecţios poate fi atât de blând, încât trece aproape neobservat, dar de multe ori, simptomele pot fi severe.
După contactul direct:
■ Virusul începe să se multiplice în interiorul celulelor pielii.
Pielea se înroşeşte, devine sensibilă şi apare senzaţia de arsură, mâncărimile şi furnicăturile.
La puţin timp după aceea, încep să apară mici vezicule (băşicuţe), care se sparg şi din care se elimină un lichid care conţine virusul.
Se pot asocia simptome asemănătoare gripei, iar ulceraţiile pot fi dureroase, în special dacă afectează uretra.
Cauze
Există două tipuri de virus herpes simplex: tipul 1 (VHS1) şi tip 2 (VHS2). VHS1 tinde să se cantoneze în zona de deasupra taliei, iar VSH2, sub talie. Infecţia localizată în jurul gurii este cunoscută sub denumirea de herpes labial, iar cea de la nivel genital, este numită herpes genital.
REACTIVAREA HERPESULUI
Când s-a instalat boala acută, virusul se deplasează de-a lungul nervului senzitiv care asigură inervaţia unei anumite zone a pielii, pentru a ajunge la neuronii de la nivelul măduvei spinării.
Odată ajuns aici rămâne în stare latentă.
Sistemul imun previne apariţia recurenţelor, dar când este slăbit, în condiţii de stres sau alte infecţii, pot izbucni recidivele. S-a constatat într-adevăr tendinţa ca virusul să se manifeste din nou în cursul episoadelor de infecţii respiratorii virale.
HERPESUL – CUM SE TRANSMITE?
Herpesul se răspândeşte prin contactul direct al pielii: de exemplu, pupatul unei persoane cu herpes labial poate fi suficient pentru transmiterea infecţiei. Herpesul se răspândeşte mai uşor când este prezent herpesul labial, dar se poate răspândi şi în alte condiţii de eliminare a virusului -transmitere asimptomatică.
La microscop, cele două tipuri de virus herpes simplex sunt identice. Cu toate acestea, fiecare are caracteristici diferite.
Diagnostic
în cele mai multe cazuri, descrierea afecţiunii şi a aspectului leziunilor sunt suficiente pentru ca medicul să poată stabili diagnosticul de herpes simplex. Cu toate acestea, trebuie să se ştie că recurenţele pot fi uneori atipice.
ANALIZELE DE LABORATOR
Identificarea virusului (tipul 1 sau 2] poate fi făcută prin recoltarea unei probe de lichid apos de la nivelul uneia din vezicule şi examinarea sa la microscop, în scopul identificării particulelor virale. Dacă ambii parteneri prezintă tipul 2 de virus, nu mai sunt necesare măsuri de protecţie în timpul actului sexual, deoarece amândoi sunt contaminaţi deja.
De asemenea, prin analizele de sânge se poate preciza dacă o persoană este infectată cu VHS1 sau cu VHS2.
Incidenţă
Localizările principale ale infecţiei cu herpes simplex sunt la nivel genital şi perioral. Infecţia este foarte frecvent întâlnită şi, deşi de cele mai multe ori nu este gravă, poate fi foarte neplăcută, în special în forma genitală.
Herpesul genital se situează pe locul doi ca frecvenţă a bolilor cu transmitere sexuală, afectând aproximativ unul din şase adulţi.
Circa 80 la sută dintre adulţi prezintă în sânge, anticorpi care îi protejează împotriva VHS1 şi circa 25% posedă anticorpi împotriva VHS2.
Herpesul (sau zona) zoster este provocat de virusul varicelo-zosterian, care produce şi vărsatul de vânt. Acest virus face parte de asemenea din grupul virusurilor herpetice.
