Cuprins articol:
Gotu kola este o planta care are frunzele sub forma de evantai si care este folosita de foarte multa vreme pentru tratarea unor afectiuni. Aceasta planta este cultivata in China, Japonia, India si Indonezia si este mult apreciata in aceste zone.
Contraindicatii gotu kola
Destul de recent, medicii din SUA si tarile europene au inceput sa o studieze. De pilda, expertii de la Centrul Medical Universitar Maryland avertizeaza asupra faptului ca daca aceasta planta este utilizata pentru mai mult de o luna si jumatate fara consultul unui medic este posibil sa faca probleme.
Expertii sustin ca cei care au boli hepatice sau leziuni canceroase cutanate, nu trebuie sa foloseasca aceasta planta.
Este recomandat sa va consultati medicul inainte de a va trata, daca sunteti sub tratament cu medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala.
Indicatii Gotu kola
Planta din Asia este buna pentru diminuarea inflamatiei. Ea duce la imbunatatirea circulatiei la persoanele cu afectiuni venoase precum venele varicoase.
Aceasta planta este recomandata si pentru insuficienta venoasa, o boala care afecteaza scurgerea normala a sangelui prin vene. De asemenea, potrivit unui studiu din SUA, din 2006, au fost monitorizati pacientii cu hipertensiune venoasa care au luat fie placebo, fie Gotu kola timp de patru saptamani.
La final, s-a observat ca cei care au luat planta Gotu kola au prezentat o reducere semnificativa a edemelor de la nivelul gleznelor.
Lor li s-a redus durerea, crampele si oboseala la nivelul extremitatilor membrelor inferioare fata de grupul care a luat placebo.
Savantii au constatat ca o doza de 180 mg pe zi a fost mai eficace in reducerea simptomelor asociate cu hipertensiunea venoasa comparativ cu dozele mai mici.
Aceasta planta are substante chimice cunoscute sub numele de triterpenoide care acceleaza procesul de vindecare a ranilor, stimuland antioxidantii la locul leziunii.
O cercetare din anul 2006, publicata in Jurnalul International al Ranilor extremitatilor inferioare, a analizat efectele plantei pe rani provocate la sobolani.
Savantii au observat ca ranile tratate cu extract din frunze de Gotu kola au prezentat o vindecare mult mai rapida comparativ cu cele care nu au fost supuse tratamentului cu acest extract.
Desi nu au fost realizate studii pe subiecti umani, aceasta dovada pare sa confirme utilizarea acestei plante medicinale ca agent de vindecare a ranilor.
In medicina chineza, aceasta planta este cunoscuta, de asemenea, sub numele de “fantana tineretii” deoarece mareste longevitatea.
Cu toate ca nu au fost realizat niciun studiu stiintific care sa dovedeasca eficacitatea Gotu kola in tratarea unor afectiuni precum insomnia, cancerul, tulburarile circulatorii, hipertensiunea arteriala, pierderile de memorie, cicatricile si celulita, exista experti care recomanda aceasta planta.