Sensibilitatea este una dintre funcţiile sistemului nervos. In unele boli, aceasta nu-şi mai joacă bine rolul, ceea ce conduce la anomalii ale perceperii corpului sau poziţiei sale.
Tulburările de sensibilitate includ sensibilitatea exteroceptivă (senzaţia pielii la atingere, la durere şi la temperatură) şi sensibilitatea proprioceptivă (perceperea poziţiei corpului şi a mişcărilor muşchilor şi articulaţiilor). Aceste tulburări pot fi subiective sau obiective. Tulburările subiective sunt acelea de care se plânge pacientul; de cele mai multe senzaţii dureroase sau neplăcute. Tulburările obiective sunt cele descoperite în cursul unui examen medical, fără ca pacientul să acuze neapărat senzaţii anormale.
TULBURĂRILE SUBIECTIVE
Sunt cele care îl determină pe pacient să consulte un medic; există mai multe tipuri.
Durerea. Este o senzaţie neplăcută (de exemplu, de arsură sau tăietură), adesea cauzată de o leziune subiacentă a unor ţesuturi de care nu avem cunoştinţă.
Paresteziile. Sunt senzaţii anormale, dar nedureroase, care apar de la sine sau doar în cazul contactului cu pielea.
Se pot prezenta sub formă de furnicături, înţepături sau senzaţie de piele de carton.
Psihalgiile. Sunt senzaţii vagi, dificil de localizat. Ele exprimă existenţa unor tulburări psihice (depresie, anxietate, isterie).
Rolul sensibilităţii profunde (proprietate pe care o are creierul de a primi, analiza şi integra stimulii) este de a permite coordonarea şi contractarea muşchilor.
Pentru a evalua tulburările de sensibilitate de care suferă bolnavul se efectuează anumite teste; astfel, se pot utiliza vibraţiile emise de un diapazon pus pe piele.
In cazul în care această sensibilitate este afectată, pacientul prezintă o tulburare în coordonarea mişcărilor, numită ataxie, care se manifestă prin mers dezarticulat şi prin imposibilitatea de a-şi menţine echilibrul în poziţie verticală, cu picioarele alăturate şi cu ochii închişi.
