Sexologia este studierea ştiinţifică a sexualităţii şi a afecţiunilor acesteia. Disciplină ştiinţifică de la mijlocul secolului XX, ea are drept obiect de studiu tratarea tulburărilor dorinţei şi plăcerii (impotenţa, frigiditatea etc.).
Din toate timpurile, misterele sexualităţii i-au intrigat pe gânditori, dar sexualitatea şi plăcerea care o însoţeşte au rămas, până la începutul secolului XX, obiectul unor tabuuri serioase. Ştiinţa fenomenelor sexuale, sau sexologia, nu s-a dezvoltat cu adevărat decât în a doua jumătate a secolului XX. Ea permite, în prezent, tratarea numeroaselor tulburări sexuale.
ISTORICUL SEXOLOGIEI
Probabil că primii oameni ştiau că există o legătură între acuplare şi sarcină. Se cunoaşte, din Antichitate, că plăcerea care însoţeşte ejacularea la bărbat este necesară eliminării seminţei fecun- dante. Hipocrat a transpus acest mecanism la femeie, emiţând teoria eronată conform căreia femeile trebuie să elimine şi ele o sămânţă în timpul plăcerii produse de acuplare. Dezbaterile cu privire la necesitatea orgasmului feminin au fost în prim-planul discuţiilor „sexologilor“, până la sfârşitul Evului Mediu. In timpul Renaşterii este realizată o mai bună cunoaştere ştiinţifică a anatomiei, în principal a organelor genitale.
Chirurgul Ambroise Pare (1509-1590) face o descriere încă succintă a actului sexual. Primul sexolog veritabil este Rochellais Nicolas Venette, care publică în 1675 Tableau de Vamour conjugal, în care sunt descrise, adesea corect, organele şi raporturile sexuale, dar şi patologia erotică, organică sau funcţională. Interdicţiile din secolul al XlX-lea. In Occidentul secolului al XlX-lea, medicina începe să înregistreze progrese spectaculoase, printre care realizarea anesteziei generale şi a asepsiei. Nu se mai face caz de tulburările sexuale şi de tratarea acestora.
Epoca este caracterizată prin moravuri rigide şi luptă împotriva oricăror forme de „perversiune”, cum ar fi homosexualitatea sau masturbarea.
SEXOLOGIA ÎN PREZENT
începând din secolul XX, paralel cu modificările spectaculoase ale moravurilor societăţii, sexologia devine o adevărată ştiinţă, graţie stabilirii unor date statistice valide şi descoperirii tratamentelor medicale contra tulburărilor sexuale.
Din 1948, Alfred Kinsey publică statistici referitoare la comportamentul sexual al bărbatului, apoi al femeii. Furnizând cifre exacte, aceste date au permis în primul rând recunoaşterea faptului că majoritatea copiilor au recurs la masturbare fără consecinţe negative şi că adulţii au contacte sexuale mult mai multe decât ar fi necesare pentru reproducere, rezultatele „ofi- cializând“ aspectul ştiinţific al activităţii erotice, începând din 1960, Masters şi Johnson publică primele observaţii asupra organelor genitale în acţiune.
Ei inventează o metodă, numită terapie de cuplu, al cărei scop este de a trata tulburări ca ejacularea prematură, anumite forme de impotenţă (cele care nu sunt cauzate de o boală organică) şi frigiditatea, prin învăţarea partenerilor despre diferitele practici sexuale.
In sfârşit, începând din anii 1970, apar primele tratamente pentru tulburările de erecţie produse de afecţiuni organice: acestea sunt tratamente chirurgicale destinate bărbaţilor care suferă de aterom, apoi, din anii 1980, injecţii cu substanţe vasodilatatoare, ca papaverina, în corpii caver- noşi ai penisului cu miorelax- ante administrate pe cale orală. Aceste tratamente, care trebuie supuse unui control medical strict, sunt în prezent foarte răspândite. Ele permit unui număr mare de cupluri să ducă o viaţă sexuală normală.
