Auzul este aproape la fel de important ca văzul atunci când trebuie să ne orientăm în spaţiu. In ceea ce priveşte înţelegerea limbii vorbite, urechea are un rol special, fiind deosebit de sensibilă la frecvenţa sunetelor. Practic, prin organul auditiv sunt percepute anumite vibraţii ale aerului.
Vibraţiile (undele acustice) ce provin dinspre corpurile străine sunt preluate şi purtate de aer, ajungând apoi în ureche. Oamenii pot percepe vibraţii cu o frecvenţă între 6 şi 20 000 pe secundă. Unele animale aud mult mai bine decât oamenii, putând percepe şi peste 20 000 de vibraţii pe secundă.
Sunetele joase iau naÅŸtere prin vibraÅ£ii lente, cu o frecvenţă de circa 50 pe secÂundă. In cazul celor mai înalte sunete ce pot fi auzite, numărul vibraÅ£iilor este de maxim 20 000 pe secundă. VibraÅ£iile de frecvenÅ£e mai ridicate dau naÅŸtere ultrasunetelor, ce nu mai pot fi percepute de urechea umană.
Numărul vibraţiilor şi, prin acesta, înălţimea sunetului, poartă denumirea de frecvenţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul unităţii de măsură hertz (Hz). Un hertz corespunde unei vibraţii pe secundă.
ElongaÅ£ia maximă a unei unde acustice faţă de poziÅ£ia de echiliÂbru este amplitudinea.
Creşterea acesteia dă naştere unui sunet puternic scăderea ei unuia slab. Unitatea de măsură pentru volum este decibelul (dB).
In ureche, vibraÅ£iile sunt transÂformate în impulsuri electrice, care pot fi interpretate de creier ca zgomote. Mai mult, aici se găsesc organe ce dau indicaÅ£ii cu privire la miÅŸcările realizate ÅŸi poziÅ£ia în care ne aflăm. Urechea poate fi împărÅ£ită în trei părÅ£i. In cel de-al treia segment, urechea internă, se află celulele senzitive.
