Gandirea negativa. Cum sa iti intelegi starile negative – te simti asa cum gandesti0 Comments

Publicat in:
Etichete:gandire, gândirea, negativa, psihiatrie, psihologie, psihoterapie

Depresia a fost vazuta ca o tulburare emotionala de-a lungul istoriei psihiatriei. In consecinta, terapeutii din majoritatea scolilor de gandire au pus accentul pe conexiunea necesara cu sentimentele. Exista si un alt punct de vedere, propriu scolii si terapiei cognitiv comportamentale, care considera ca depresia nu ar fi deloc o tulburare emotionala si ca schimbarea brusca in modul in care te simti nu ar fi mai relevanta decat un nas curgator atunci cand esti racit. Fiecare emotie negativa pe care ai simtit-o este rezultatul unei gandiri negative si distorsionate.

Gandirea negativa

Gandirea negativa

Gandirea negativa

Gandirea negativa intensa insoteste intotdeauna un episod depresiv, sau orice alta emotie dureroasa. Gandurile tale in fapt schimbatoare sunt cu totul altfel atunci cand nu iti traiesti supararea – aparent un truism care se cere insa aprofundat. In urma unei analize atente, fiecare poate descoperi ca gandurile negative care iti napadesc mintea sunt in fapt cauza emotiilor tale care te fac sa te auto-sabotezi.

Aceste ganduri sunt cauzele care te mentin letargic si te constrang sa te simti inadecvat. Gandurile tale negative sunt de obicei cele mai putin bagate in seama simptome. Aceste ganduri detin cheia ajutorului si de aceea reprezinta cele mai importante simptome pe care le manifesti.

Gandirea negativa – Sfaturi

De fiecare data cand te simti deprimat in privinta unui lucru incearca sa identifici gandul negativ corespondent pe care l-ai avut chiar inainte si apoi in timpul depresiei. Pentru ca aceste ganduri sunt responsabile de crearea proastei tale dispozitii daca te vei invata sa le restructurezi atunci iti vei putea schimba starea, felul in care te simti.

Probabil ai sa te simti sceptic pentru ca gandirea ta negativista a devenit o parte importanta a vietii tale si s-a automatizat. Din acest motiv, in bransa psihologiei, gandurile negative se intituleaza „ganduri automate„. Ele functioneaza deja in mintea ta intr-un mod automat, fara ca tu sa faci cel mai mic efort de a le initia. Par firesti si naturale, la fel de natural pe cat ti se pare sa manuiesti o furculita.

Relatia dintre modul in care gandesti si modul in care simti iti ofera cheia majora de a-ti intelege starile. Emotiile tale provin cu totul din modul in care privesti lucrurile. Este o realitate neurologica evidenta care atesta ca inainte de a experimenta un eveniment, il procesezi mai intai in mine si ii dai un inteles anume. Trebuie mai intai sa intelegi ce ti se intampla inainte de a putea simti.

Daca intelegerea ta privitoare la ceea ce ti se intampla este corecta, clara, precisa emotiile tale vor fi normale. Daca perpectia ta este neclara, incorecta, distorsionata, intr-un fel sau altul, atunci si raspunsul tau emotional va fi unul anormal. Depresia intra in aceasta categorie. Este adesea rezultatul unui bruiaj mental, respectiv al distorsiunilor de gandire. Starile tale depresive ar putea fi comparate cu sunetul unui radio atunci cand frecventa postului nu este bine prinsa. Problema nu provine de la componentele radioului, ele nu sunt defecte si nici semnalul de la postul de radio nu este problematic din cauza vremii proaste de afara. Pur si simplu ai nevoie sa ajustezi frecventa. Cand vei invata sa controlezi acest reglaj mental, „muzica” se va auzi cu claritate si depresia va disparea.

Unii cititori pot experimenta depresie la citirea randurilor de mai sus desi aceasta informatie sintetica nu doar ca nu e suparatoare ci mai degraba datatoare de speranta. Ei insa se simt descurajati deoarece au ajuns sa creada ca sunt exceptii ale caror situatii sunt peste putinta sau foarte dificil de rezolvat. Este insa important de subliniat ca aproape fiecare persoana deprimata pare convinsa ca este cineva special care nu are dreptul sau posibilitatea sa spere la mai bine. Aceasta iluzie reflecta, de fapt, modul in care se desfasoara procesul tau mental si care este insasi esenta problemei cu care te confrunti!

Cand esti deprimat, posezi capacitatea remarcabila de a crede, precum si de a-i face si pe cei din jurul tau sa creada despre tine, lucruri care nu au nici o baza in realitate. Sarcina psihoterapeutului este sa-ti penetreze aceasta iluzie si sa te invete si nu te mai privesti intr-o oglinda distorsionata ca sa intelegi cum te-ai inselat sigur atata timp. De aceea, se poate spune ca psihoterapeutul te va deziluziona insa, foarte probabil, in cazul in care suferi deja mai mult sau mai putin, nu va avea de ce sa iti para rau ca vei scapa de o iluzie aducatoare de atata intuneric in viata ta de zi cu zi.

Bibliografie:”Feeling good -the new mood therapy”, David D.Burns

Author: Corpul Uman
Google


Recomandarea Corpul-Uman.com:

Doar: 19.00 RON



Dr organic - lavanda - sapun solid


DR ORGANIC - LAVANDA - SAPUN SOLID 100 GR
Regenerator si hidratant. Fara parabeni, SLS, coloranti, parfumuri si conservanti artificiali. Netestat pe animale. Potrivit si pentru vegetarieni si vegani. Regenereaza si improspateaza pielea. [...]



 

Link-uri Sponsorizate

Gandirea negativa. Cum sa iti intelegi starile negative – te simti asa cum gandesti

Lasă un răspuns