Sinuciderea suscită întotdeauna numeroase dezbateri sociale, medicale, religioase, morale şi filosofice. Este un fenomen complex, în care intervin numeroşi factori, care se asociază divers în funcţie de indivizi.
Sinuciderea este un act universal, a cărui frecvenţă variază mult de la o ţară la alta. Psihiatrul se confruntă adesea cu suicidul, care este consecinţa a numeroase tulburări pe care le tratează. Diverse studii arată că majoritatea persoanelor care se sinucid (în jur de 95%) prezintă o tulburare mintală în momentul recurgerii la acest act.
PROFILUL SINUCIGAŞILOR
Numărul sinuciderilor este mai ridicat la bărbaţi decât la femei (trei bărbaţi la o femeie). In schimb, femeile au mai multe tentative de sinucidere decât bărbaţii şi acest procent al tentativelor este de zece ori mai mare decât cel al sinuciderilor „reuşite”. Sinuciderea este mai frecventă la persoane divorţate, mai mică la celibatari şi văduvi, şi chiar mai redusă în rândul cuplurilor.
CONTEXTUL PSIHIATRIC
Căutarea unei tulburări psihice justifică întotdeauna o consultaţie după o primă tentativă de suicid. De altfel, cea mai mare parte a sinuciderilor rezultă din tulburări mintale care au la origine o depresie, o intoxicaţie alcoolică, o stare schizofrenică, starea de panică sau o personalitate patologică.
Depresia. Intre 50 şi 80% din sinucideri au la origine o tulburare de dispoziţie. In jur de 15% din persoanele depresive mor prin sinucidere. Cel mai mare risc se situează în al doilea sau al treilea an după primul episod depresiv. Factorii de risc cei mai importanţi sunt deznădejdea, pierderea interesului şi a plăcerii.
Alcoolismul şi toxicomania.
Riscul de sinucidere este multiplicat cu 30 până la 80% de abuzul de substanţe alcoolice şi toxice (droguri). Aceste comportamente sunt adesea asociate anxietăţii sau depresiei. Schizofrenia. In jur de 10% din persoanele afectate de schizofrenie mor prin sinucidere. Este vorba mai ales de oameni tineri, care au prezentat tulburări depresive asociate şi care se află în prima perioadă a bolii.
