Infectia urinara – sursa de germeni
Sursele de germeni in cazul infectiei urinare pot fi:
- intestinala;
- generala (septicemia);
- de focar (de la distanta si de vecinatate din zona genitala);
- infectiile primitiv urinare prin sondaje.
Infectia urinara
Infectia urinara
Infectia urinara – caile de patrundere ale germenilor
Caile de patrundere ale germenilor sunt cea ascendenta(ureogena) si cea descendenta (hematogena).
Calea ascendenta este cea mai frecventa, aparand in urma constipatiei cronice, enetrocolitelor sau megadolicocolonului.Intre doua mictiuni, uretra poate fi infectata, germenii urcand, ulterior, catre vezica urinara. In momentul in care debitul urinar scade si apare urostaza, bacteriile pot urca si mai sus, catre tractul urinar superior, datorita refluxului vezico-ureteral.
Calea descendenta nu apare decat in cazul unei septicemii sau la imunodeprimati. De la un anumit focar infectios, prin sange, bacteriile ajung in vascularizatia rinichiului, formand niste microabcese. Acestea conflueaza si se deschid in tubi si caile excretorii, conducand la o bacteriurie semnificativa.
Tratamentul infectiei urinare
Prezenta simptomelor clasice la un pacient care a avut o infectie de tract urinar anterioara documentata (bilete de iesire din spital, scrisori medicale, retete) este aproximativ 70% predictiva pentru o infectie de tract urinar actuala, astfel ca tratamentul poate fi instituit, chiar in absenta analizelor urinare pozitive. Trebuie facut, de asemenea, diagnosticul diferential al simptomelor, deoarece exista multe alte cauze ale acestor simptome, la femei fiind in special vaginita.
Tratamentul consta in antibiotice. Poate fi folosita o schema de tratamentde 3 zile in cazul femeilor tinere, active sexual (preferabil cu un medicamentcu administrare zilnica unica, deoarece creste complianta, scade riscul de recidiva fara a creste numarul de efecte adverse) sau o schema standard de 7-10 zile.
Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandata la:
- femeile insarcinate
- varstnici
- barbati
- copii
- persoanele cu infectii de tract urinar recurente
- diabetici
- persoanele cu simptome durand de mai mult de o saptamana, care au risc crescut de pielonefrita.
Ineficienta unei cure de tratament de 3 zile indica, adesea, o infectie in tractul urinar superior (rinichi) si necesita o cura de antibiotice de 10-14 zile.
Ineficienta dupa cea de-a 14 zi de tratament sugereaza o infectie renala profunda si necesita o cura de antibiotice de 4-6 saptamani.
Urmatoarele antibiotice pot fi folosite, atat in schemele de tratament scurte (3 zile), cat si in cele lungi (7-10 zile):
- Trimetoprim-sulfametoxazol – se administreaza per os, fiind un medicament preferat in general, datorita costului scazut si ratei de eficienta superioara fata de Amoxicilina si Cefalosporine.
- Florochinolone – Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500 mg/zi per os; Norfloxacin 1 g/zi per os.
- Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient ca si Trimetoprim-sulfametoxazol.
- Nitrofurantoin – 50-100 mg/zi seara, in timpul mesei, deoarece absorbtia este crescuta in acest mod.
- Alte antibiotice – Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid clavulanic (un medicament compus din doua componente), deoarece Amoxicilina singura are o eficienta inferioara.
In cazul in care rezultatul uroculturii (aflat dupa inceperea tratamentului antibiotic) indica rezistenta microorganismului la antibioticul prescris, se recomanda schimbarea antibioticului, doar in cazul in care pacientul este inca simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut in urina, astfel incat testarea standard a sensibilitatii microorganismului la aceste antibiotice sa nu reflecte sensibilitatea in vivo.
