Circuitul oxigenului
Atunci când respirăm, inspirăm aer bogat în oxigen iar când expirăm eliminăm dioxidul de carbon, rezultat din arderea oxigenului. Respiraţia este procesul care realizează acest schimb vital de gaze.
Orice ţesut viu necesită o sursă continuă de energie, pentru ca celulele care-l alcătuiesc să trăiască, energie rezultată din arderea substanţelor nutritive (hidrocarburi, grăsimi, proteine). Arderea reprezintă reacţia moleculelor acestor substanţe cu oxigenul inspirat, dus de sânge până la fiecare celulă.
In urma arderii substanţelor nutritive se eliberează energie şi din această reacţie rezultă dioxid de carbon şi apă. Organismul nu poate reutiliza dioxidul de carbon, de aceea trebuie să-l elimine, astfel se realizează un schimb perfect de gaze.
Dioxidul de carbon este transportat de sânge în plămâni, unde acesta este schimbat cu molecule de oxigen şi este expirat, în urma unui control foarte eficient al respiraţiei, concentraţia celor două gaze în sânge fluctuează doar într-o foarte mică măsură.
Necesarul de oxigen al organismului, in funcţie de efortul fizic depus, variază continuu. Un bărbat matur, de constituţie normală, într-o stare de repaus total inspiră 3,75 de litri de aer pe minut.
Această cantitate de aer conţine 750 cm cubi de oxigen, din care se utilizează aproximativ o treime. Atunci când acest bărbat fuge după autobuz, utilizează o cantitate mai mare de oxigen, deoarece muşchii lui lucrează mai mult. Absorbţia de oxigen poate creşte şi de treizeci de ori.
Deoarece necesarul de oxigen variază foarte mult, este foarte important să existe o rezervă şi ca organele respiratorii să aibă o capacitate mare. Structura plămânilor – mai ales a săculeţilor alveolari – corespunde foarte bine acestei cerinţe. Pe lângă aceasta ritmul şi volumul, adâncimea respiraţiei trebuie să fie permanent în echilibru cu cantitatea de sânge care trece prin plămâni.
