EPIDERMA – Tesuturi corpul uman3 comentarii

Publicat in:


Partea vizibilă a pielii
Pielea reprezintă organul cor­pului omenesc cu suprafaţa cea mai mare. La adult, ea se întinde pe aproximativ 2 m2 şi cântă­reşte 5 kg, ceea ce reprezintă 16 % din masa corporală to­tală. Grosimea ei variază de la 0,5 mm, pe pleoape, până la 4 mm, pe călcâie, şi cuprinde două straturi principale: stratul cel mai subţire si situat cel mai la suprafaţă este epiderma.

Alcătuirea epidermei

Epiderma este un ţesut epitelial stra­tificat pavimentos, ceea ce înseam­nă că este format din celule mici, dis­puse ca dalele unei pardoseli, în una sau mai multe foiţe continue (epite­liul), pe cel puţin două straturi. în plus, el conţine keratină, o proteină rezis­tentă şi fibroasă, ceea ce îi permite să joace rolul unei adevărate bariere împotriva microorganismelor, a ero­ziunii, a căldurii şi a agresiunilor chi­mice. Epidermă este formată din patru tipuri principale de celule.

Keratinocitele aranjate în 4 sau 5 straturi supra­puse, ele secretă keratină şi conţin granule lamelate care eliberează o substanţă impermeabilizantă ce limi­tează infiltrările şi pierderile de apă, consolidând, în acelaşi timp, bariera protectoare împotriva particulelor străine.

Melanocitele

Acestea reprezintă aproximativ 8 % dintre celulele epidermice şi se dis­ting prin faptul că produc melanină, un pigment galben spre portocaliu sau maro, care colorează pielea şi absoarbe razele ultraviolete (UV). Prelungirile lor, lungi şi fine, se infil­trează între keratinocite, cărora le transferă granule de melanină care se aglutinează pentru a forma un ecran pe faţa anterioară (înspre suprafaţa pielii) a nucleului keratino-citelor şi pentru a proteja ADN-ul nuclear de razele ultraviolete. în ceea ce priveşte melanocitele, acestea sunt foarte expuse la radiaţiile solare. Acesta este motivul pentru care ele sunt locul în care se localizează dife­ritele tipuri de cancer de piele (mela-noame).

Celulele Langerans
Numite şi macrofagocite intraepi-dermice, aceste celule se nasc în măduva osoasă roşie, înainte de a migra în epidermă, unde reprezintă doar o proporţie mică de celule epi­dermice. Ele contribuie la diferitele ti­puri de apărare imunitară împotriva microorganismelor care invadează pielea, ca şi melanocitele, sunt foarte vulnerabile în faţa razelor ultraviolete.

Celulele Merkel

Situate în stratul cel mai profund al epidermei, acestea sunt celulele cele mai puţin numeroase ale aceştia. în contact cu prelungirea unui neuron senzitiv, corpusculul tactil necapsu­lat, sau discul Merkel, ele formează, împreună cu acesta, un receptor sen­zorial cutanat care detectează diferi­tele tipuri de stimuli tactili.

Structură – în funcţie de stadiul de dezvoltare al keratinocitelor care intră în compo­nenţa lor, în epidermă se disting patru straturi.

Stratul bazal
Acesta este stratul cel mai profund, cel în care se formează keratinocitele, de unde şi denumirea sa de „strat ger­minativ”. El este format dintr-un sin­gur strat de celule cubice sau prisma­tice, dintre care unele, celulele stem, se divid în permanenţă, în vederea reînnoirii stratului de keratinocite. Parti­cularitatea acestuia din urmă este aceea de a avea un nucleu mare şi un citosche-let (scheletul citoplasmei, partea internă a celulei, formată, în special, din apă şi din proteine) care conţine tonofilamente (filamente intermediare între zonele celu­lare), formate dintr-o proteină fibroasă care produce keratină în straturile epider­mei situate cel mai la suprafaţă. Aceste filamente sunt prezente în zonele de legă­tură ale celulelor (desmozomi) stratului bazai şi al stratului spinos, pe o parte, şi în zonele care fac legătura dintre kerati­nocite şi membrana bazală, situată între epidermă şi dermă. Celelalte celule epider­mice sunt distribuite printre keratinocite.

Stratul spinos
Situat deasupra stratului bazai, el cuprin­de între 8 şi 10 straturi de keratinocite mari cu mai multe faţete (poliedrice),
înghesuite unele în altele, cu tonofila­mente adunate în fascicule, „spinii”, care traversează citozolul (lichidul intracelu-lar) şi se inserează în desmozomi: aceas­tă structură stabileşte o legătură strânsă între celule şi îi conferă pielii rezistenţă şi supleţe. Stratul spinos conţine, de ase­menea, prelungiri ale celulelor Langherans şi ale melanocitelor.

Stratul granular
Situat în mijlocul epidermei, acesta este format din 3 până la 5 straturi de kerati­nocite aplatizate, al căror nucleu şi orga-nite încep să degenereze (apoptoză care determină moartea celulelor), ceea ce face ca tonofilamentele să fie mai evi­dente. Celulele conţin o proteină, kera-tohialina, care va transforma tonofila­mentele în care eliberează o secreţie lipidică imper-meabilizantă care limitează infiltrările şi pierderile de apă, şi care reprezintă un obstacol pentru substanţele străine. Atunci când nucleele lor se degradează, keratinocitele nu mai pot realiza reacţii metabolice vitale şi mor. Stratul granulos constituie linia de demarcaţie dintre stra­turile profunde, active pe plan metabolic, şi celulele moarte din straturile superfi­ciale.

► Stratul clar
Prezent în pielea groasă a buricelor dege­telor, a palmelor mâinilor şi a tălpilor, el este format din 3 până la 5 straturi de kera­tinocite moarte, transparente şi aplatiza­te, care conţin cantităţi mari de keratină.

Stratul cornos
Acest strat de suprafaţă este format din 25 până la 30 de straturi de kera­tinocite moarte şi aplatizate. Aceste celule conţin, în principal, keratină şi sunt separate prin intermediul lipi­delor, produse de granulele lamelate. Aceste lipide contribuie la impermea-bilizarea stratului cornos. Stratul de celulelor moarte, variabil ca grosime, protejează straturile mai profunde împotriva leziunilor şi a inva­ziilor microbiene. Expunerea perma­nentă a pielii la fricţiuni declanşează formarea unei calozităţi, o îngroşare anormală a pielii.

Creştere
Keratinocitele tinere, nou formate în stratul bazai, sunt împinse pro­gresiv spre suprafaţă. Ele acumulea­ză o cantitate crescută de keratină, pe măsură ce urcă dintr-un strat al epidermei în altul. Acest fenomen este numit keratinizarea celulelor. Keratinocitele intră apoi în apopto­ză şi mor. în sfârşit, celulele keratini-zate moarte se desprind şi sunt înlo­cuite de celulele situate imediat dedesubt, care se keratinizează, la rândul lor. Ciclul complet durează aproximativ 4 săptămâni, în cazul unei epiderme cu o grosime medie de 0,1 mm.

Psoriazisul
Această dermatoză, foarte frecvent întâlnită, este cauzată de diviziunea excesiv de rapidă a keratinocitelor şi migrarea lor accelerată din stratul bazai înspre stratul cornos. Astfel, ele creează o keratină anormală, care formează scuame la suprafaţa pielii.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

EPIDERMA – Tesuturi corpul uman

3 comentarii

Pings and Trackbacks

Lasă un răspuns