Corpul Uman – Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni

Cat de sigura este dieta ketogenica?

Ana Lupascu s-a interesat despre dieta ketogenica si i s-a parut o idee buna ca sa dea jos kilogramele care o deranjeaza. Nu este insa sigura ca este cea mai potrivita cale si ne-a cerut o parere. Nutritionistul Anda Avramescu ii raspunde.

Dieta ketogenica

„Am tot citit pe internet despre dieta ketogenica, care te ajuta sa slabesti 6-7 kilograme intr-o singura luna, dar trebuie sa consumi numai proteine si sa renunti la carbohidrati. Mi se pare putin periculoasa deorece poti sa slabesti mult intr-un timp scurt. Poate fi un soc pentru organism? Este o dieta pe care o pot urma?”

Dieta ketogenica: de ce NU poate fi o varianta de slabit?

Dieta ketogenica este o dieta bogata in grasimi si proteine si saraca in carbohidrati si fibre (deci cu restrictie la legume, fructe, orez, paste si cereale integrale).

Acest tip de dieta forteaza organismul sa arda grasimi in locul carbohidratilor, cu producere de corpi cetonici, combustibilul de rezerva pentru creier si inima. Principalele reactii adverse sunt acidoza metabolica, constipatia, cresterea lipidelor din sange (printre care si a colesterolului), scaderea unor micronutrienti – calciu, vitamine – si aparitia de calculi renali (prin calciurie).

De aceea, NU se recomanda ca dieta pe termen lung, singura aplicatie fiind ca tratament pentru cei cu epilepsie rezistenta la tratament medicamentos si, bineinteles, cu supraveghere medicala si suplimentare de calciu, vitamine si fibre.

Pareri despre dieta ketogenica

Daca ai urmat si tu dieta ketogenica, impartaseste-ne din experienta avuta. A dat rezultatele dorite aceasta dieta de slabit? Ceilalti membri ai comunitatii noastre asteapta sfatul tau? Nu ai testat-o, dar ai in plan? Spune-ne ce crezi despre ea si membrii comunitatii noastre iti vor intoarce favorul, la un moment dat!

Foloseste rubrica de comentarii de mai jos!