Corpul Uman – Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni

Slabirea devine din ce in ce mai grea odata cu varsta. Iata de ce…

Expertii in nutritie spun ca grasimea „buna” din organism inceteaza sa mai functioneze corespunzator odata cu inaintarea in varsta, motiv pentru care eforturile de a slabi sunt mai mari, potrivit unui studiu recent.

Cercetatorii au facut un pas inainte in ceea ce priveste intelegerea mecanismului pentru care slabim mai greu pe masura ce inaintam in varsta.

Slabire lenta pentru persoanele in varsta

Procesul are legatura cu cele doua tipuri de tesuturi adipoase:

Potrivit specialistilor, in vreme ce primul are rolul de a stoca grasimea, al doilea, cel maro, cunoscut si ca grasime „buna” are sarcina de a genera caldura, prin convertirea caloriilor, in cadrul unui mecanism numit termogeneza.

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Shizuoka, Japonia, au descoperit ca tesutul adipos maro devine „mai putin eficient” cu varsta, asa ca acesta arde mai putin din tesutul adipos alb.

„Oamenii in varsta se plang ca trebuie sa depuna eforturi duble cu dieta si exercitiile fizice pentru a obtine jumatate din rezultatele pe care le obtin tinerii”, afirma dr. Gerald Weissmann, redactor-sef la publicatia FASEB, unde a aparut acest studiu.

In cadrul studiului mentionat, oamenii de stiinta au impartit subiectii intr-un grup de control si unul la care se suprimase gena responsabila de functionarea tesutului adipos brun.

Studiul a aratat ca riscul de obezitate a fost mai mare la cel de-al doilea grup. Ei au observat ca grasimea, in special cea abdominala, este periculoasa pentru sanatate, crescand riscul de probleme cardiovasculare.