Corpul Uman – Informatii medicale, diete de slabit, boli si afectiuni

Salata verde ajută digestia – Remedii Naturiste

Salata verde si digestia

Pană anul trecut, nu am crezut că banala salată verde, pe care o consumăm cu toţii pe tot parcursul anului se poate transforma dintr-un excelent fel de mancare într-un adevărat medicament.

Vreme de două luni şi mai bine m-am confruntat cu o serie de simptome supărătoare, precum constipaţia, balonarea, durerile abdominale, şi asta indiferent ce aş fi mancat. O vreme am crezut că mi se trage de la mancarea prea grea şi am început să fiu mai atentă la dietă, însă problema a persistat.

Intamplarea a făcut ca la serviciu, în pauza de masă, cand m-au apucat iarăşi durerile de burtă, să-i povestesc unei colege şi totodată prietene despre necazurile pe care le am cu sănătatea. Mi-a spus că a păţit la fel şi că mai mult ca sigur că simptomele se datorează, ca şi în cazul ei, digestiei care se desfăşoară cu dificultate.

Mi-a mărturisit că pe ea a ajutat-o foarte mult să depăşească situaţia o cură cu salată verde. M-a învăţat cum să prepar, dar mai ales cum să consum salata ca să devină medicament şi, minune, în mai puţin de două săptămani mi-am regăsit sănătatea.

Salata se prepară foarte simplu, orice gospodină ştie: se spală, frunză cu frunză, în apă călduţă, după care se rupe cu mana şi se amestecă după gust cu oţet de mere, puţină apă, ulei de măsline, sare şi mărar verde.

Se consumă înainte de fiecare masă, cu cat cantitatea e mai mare, cu atat mai bine. Puteţi face chiar o cură exclusivă de salată, dacă puteţi. Nu are nici un fel de reacţii adverse şi nu vă poate face decat bine, mai ales dacă suferiţi de fenomene de gastrită hipoacidă şi alte boli ale intestinelor.