Cum procedam atunci cand avem febra musculara?0 Comments

Publicat in:
Etichete: baie calda, crampe musculare, febra, intinderi, lichide, masuri, miere, muschi, oboseala

In clipa cand alergati, mergeti cu bicicleta, schiati sau faceti efort fizic intens dupa o pauza mai indelungata, iata ca apare febra musculara, care reprezinta un fenomen de durere resimtita la cateva ore dupa efort, mai ales in cazul practicarii unui nou program de exercitii.

Febra musculara mai poate aparea si imediat dupa o schimbare a sportului practicat sau dupa majorarea intensitatii antrenamentelor. Persoana care este afectata va simti o sensibilitate musculara, diminuarea fortei si afectarea miscarii membrelor. Durerea de acest tip reprezinta de fapt un raspuns normal la un efort neobisnuit.

In plus, aceasta durere este o parte a procesului de adaptare care determina o mai mare rezistenta si forta pe masura ce muschii se refac si revin la conformatia normala. Ea poate atinge cel mai mare nivel in primele doua zile dupa efort si dispare treptat. Exista totusi cateva cai, care va pot ajuta sa mai diminuati durerea muschilor.

Chiar daca apelezi la un maseur profesionist sau iti rogi partenerul sa iti faca un masaj sau iti faci singur, acesta este o metoda eficienta pentru combaterea febrei musculare.

Febra musculara

Febra musculara

Daca vrei sa te masezi singur, poti sa utilizezi o minge de tenis cu care sa faci miscari circulare in zonele dureroase. De asemenea, este indicata si folosirea sarii de tip Epsom, care sa completeze o baie calda efectuata seara, care are rolul de a diminua durerile musculare si inflamatia, precum si de a relaxa muschii.

Inainte sa faci exercitiile fizice si dupa programul de exercitii este bine sa faci cateva exercitii usoare care sa iti pregateasca muschii pentru efort si apoi sa ti-i destinda, cand ai terminat.

Tratamentul crampelor musculare

Odata cu miscarea de intensitate ridicata pot sa se manifeste si crampele musculare, care sunt contractii involuntare ale muschilor, insotite si de dureri. Portalul Health24.com scrie ca acestea reprezinta rezultatul depunerii excesive de efort si a oboselii musculare.

Ele pot fi cauzate de factori ca consumul insuficient de lichide, expunerea la frig sau cald, miscari prost executate sau carente de saruri si minerale. Trebuie sa stiti ca tratarea crampelor musculare nu necesita ingrijire de specialitate, dar ca masuri de inlaturare a lor se recomanda incetarea activitatii care solicita un efort fizic si relaxarea muschilor.

Daca durerea va persista, se recomanda aplicarea de comprese reci. Este bine de stiut ca un control medical se impune atunci cand durerile nu cedeaza nici dupa aceste remedii. In plus, tratamentul crampelor musculare poate include, de asemenea, si unele geluri de relaxare a muschilor, care pot fi aplicate la nivelul pielii, fiind usor absorbite.

Daca doriti sa ameliorati durerile musculare, puteti consuma doua lingurite de miere la fiecare masa. Daca veti avea corpul bine hidratat, atunci crampele musculare vor fi prevenite, mai ales daca utilizati sucuri de fructe proaspete pentru a elimina toxinele acumulate.

Este bine si sa nu mancati multe proteine, care provoaca acidifierea excesiva a sangelui si consumul disproportionat de calciu si magneziu. Asigurati-va un aport crescut de calciu, magneziu, zinc si potasiu consumand regulat cereale, paine neagra, banane, caise si kiwi.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Cum procedam atunci cand avem febra musculara?

Lasă un răspuns