Scoarta de tisa, puternice efecte anticancerigene0 Comments

Publicat in:
Etichete:cancerigen, efecte, farmaceutic, scoarta, studii, tisa

Tisa reprezinta un arbore inalt de pana la 12 m, foarte raspandit in Romania acum cateva sute de ani. A fost insa taiat pentru lemnul sau si acum este o specie protejata. Seamana cu bradul, fiind considerat o planta toxica, singura parte netoxica fiind arilul rosu. Coniferul creste in zonele cuprinse intre continentul european si Caucaz sau pana in Africa nordica.

In tara noastra, tisa creste in zonele montane calcaroase.

Taxol - scoarta de tisa

Taxol - scoarta de tisa

Lemnul de tisa este foarte util pentru confectionarea unor piese artistice, sculpturi in lemn, garnituri de birou sau obiecte de uz casnic.

Expertii spun ca, desi este considerata o planta toxica, tisa contine substanta denumita taxol, puternic anticancerigena, care se extrage din scoarta arborelui.

Potrivit specialistilor, aceasta substanta nu este generatoare de mutatii genetice si impiedica inmultirea celulelor canceroase. Studiile au aratat faptul ca cele mai bune rezultate s-au obtinut in combaterea cu taxol a cancerului ovarelor.

Divergente intre organizatiile ecologiste si institutele medicale pe tema recoltarii scoartei de tisa

Totusi, tisa creste foarte incet, iar cererea de taxol este din ce in ce mai mare in medicina, asa ca pentru obtinerea unei cantitati suficiente din aceasta substanta, ar trebui sa fie sacrificati zeci de mii de arbori de tisa.

In acest moment, exista insa puternice tensiuni intre organizatiile ecologiste si institutele de cercetari medicale in privinta taierii acestui conifer si a extragerii taxolului.

In Franta, medicul Daniel Guenard de la Universitatea din Grenoble a extras din frunze si ramurele de tisa un precursor activ al taxolului. Din acesta, prin semisinteza chimica, se obtine o noua molecula, denumita taxoterul, care este de doua ori mai activa in combaterea celulelor cancerigene.

Recoltarea frunzelor si ramurilor nu distruge arborele, asa ca au fost rezolvate problemele privind obtinerea materiei prime si producerea taxoterului in industria farmaceutica. Taxolul si taxoterul isi gasesc loc acum in compozitia medicamentelor anticanceroase, spun expertii.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Scoarta de tisa, puternice efecte anticancerigene

Lasă un răspuns