Prezbitismul este o diminuare progresivă a capacităţii ochiului de a focaliza corect imaginile în funcţie de distanţă. Strâns legat de vârstă, se manifestă printr-o dificultate crescândă de a vedea de aproape.
Prezbitismul este un proces natural care afectează pe toată lumea începând cu vârsta de 40 ani. Devine perceptibil în jurul vârstei de 45 ani, deşi nu îi afectează pe toţi indivizii în acelaşi moment şi în aceeaşi măsură. Până acum nu s-a descoperit nicio modalitate de a evita prezbitismul, dar acesta se corectează complet prin purtarea de ochelari adecvaţi.
DE CE APARE PREZBITISMUL?
In cadrul ochiului există o parte numită cristalin, care are sarcina de a focaliza sau a acomoda vederea: aceasta ne permite să vedem la fel de bine şi la depărtare, şi de aproape.
Cristalinul este o lentilă transparentă de un centimetru în diametru, formată din fibre elastice, aflată în spatele irisului; cu cât privim mai mult un obiect de aproape, cu atât mai mult se deformează cristalinul, devenind mai sferic, pentru a adapta ochiul la vederea de aproape. Dar, cu timpul, cristalinul îşi pierde puţin câte puţin fibrele elastice din care este format, şi astfel şi puterea de deformare: atunci apare prezbitismul.
Acest fenomen este valabil în cazul întregii populaţii: se consideră că la vârsta de doi ani un copil vede perfect un obiect de la 5 cm, la şase ani de la 7 cm, la 30 de ani de la 10 cm, la 40 de ani de la 30 cm, la 50 de ani de la 50 cm, iar la 70 de ani de la 2 m!
Şi alţi factori pot influenţa vârsta la care apare prezbitismul: o stare generală proastă, o stare depresivă sau oboseala provocată de o intervenţie chirurgicală.
Şi calitatea vederii înainte de instalarea prezbitismului reprezintă un element important: astfel o persoană care suferă de hipermetropie este mai predispusă la instalarea mai timpurie a prezbitismului decât o persoană cu miopie.
