Compulsiile
Compulsiile nu mai privesc gândirea, ca în cazul obsesiilor, ci acţiunea.
Compulsiile sunt adesea strâns legate de o obsesie: a-ţi spăla mâinile de fiecare dată când ai atins un obiect, a verifica de zece ori la rând dacă portiera maşinii este bine închisă cu cheia… Ele devin foarte constrângătoare şi invazive, putând de altfel să ocupe mai mult de jumătate din timpul bolnavului.
OBSESII Şl TULBURĂRI PSIHICE
Obsesiile care afectează organismul, adesea ciudate sau stere otipe, se produc în schizofrenie.
Ele se observă mai des în cazul depresiei, asociate cu compulsiile. Atunci când obsesia vizează sinuciderea, riscul de recurgere la act este real, iar bolnavul trebuie protejat. In general, sunt prezente şi alte simptome depresive şi acestea permit stabilirea diagnosticului; astfel, medicul poate prescrie rapid un tratament anti- depresiv. Apariţia simptomelor obsesionale după vârsta 40 de ani trebuie întotdeauna să trimită cu gândul la o depresie. In fine, în anumite tulburări anxioase există simptome asemănătoare celor ale obsesiei; totuşi, ele durează mai puţin timp şi nu au caracterul incontrolabil.
TULBURAREA OBSESIV- COMPULSIVĂ (TOC)
Această tulburare, denumită şi nevroză obsesivă, apare uneori încă din copilărie (mai ales la băiat), dar cel mai frecvent la adolescent sau la adultul tânăr. Afectează 2 sau 3% din populaţie, femei şi bărbaţi în egală măsură. Această patologie, care are o evoluţie destul de gravă dacă nu este îngrijită, prezintă două riscuri:
– o agravare cronică, cu un risc de handicap, care poate fi foarte semnificativ şi stânjenitor în viaţa cotidiană;
– episoade depresive, în mai mult de jumătate din cazuri.
Descoperirea medicamentelor antidepresive a constituit o mică revoluţie în tratamentul depresiilor. Ea a permis o mai bună înţelegere a mecanismelor bolii şi o mai bună îngrijire a pacienţilor. Aceste medicamente permit o reală ameliorare a tulburărilor, dacă bolnavul acceptă să le ia în doze ridicate şi pe perioade îndelungate.
Terapia comportamentală, care urmăreşte să-l ajute pe bolnav în regăsirea voinţei de a rezista nevoii de a îndeplini actele sale obsesionale, j este deosebit de utilă în formele ] de tulburări obsesionale cu nume- i roase compulsii.
Psihanaliza, fără excepţie, este contraindicată, dar o psihoterapie de inspiraţie psihanalitică îl poate ajuta pe bolnav într-o conştientizare a situaţiei şi la o restructurare psihologică.
OBSESIA Şl VIAŢA COTIDIANĂ
A fi „obsedat” de o problemă nu ne indică în mod automat obsesia. De asemenea, căutătorul care se gândeşte fără încetare la obiectul căutărilor sale nu este obsedat: el îşi păstrează libertatea de a se gândi la un alt lucru. în acelaşi fel, a verifica dacă am închis bine gazul sau uşa este un fapt normal. Aceste acţiuni nu justifică o consultaţie la psihiatru, exceptând momentul când nevoia acestor verificări devine de-a dreptul irepresibilă şi copleşeşte persoana respectivă.
