Ochiul emetrop cu o structură normală reuneşte razele de lumină pe retină, creând o imagine clară. Totuşi, există cazuri în care globul ocular este fie prea scurt, fie prea lung. In astfel de situaţii, razele de lumină sunt reunite în faţa, respectiv în spatele retinei. Astfel ia naştere o imagine neclară.
La ochii cu o structură scurtă, focarul imaginii se găseşte abia dincolo de retină. Vorbim în acest caz despre hipermetropie. Dacă avem de-a face cu ochi de o formă prea lungă, razele de lumină se reunesc chiar în faţa centrului retinei şi vorbim despre miopie.
Un alt defect de vedere apare atunci când corneea nu are forma obişnuită, sferică. în această situaţie, capacitatea de refrigenţă a ochiului diferă de la un meridian la celălalt. Afecţiunea poartă denumirea de astigmatism. Obiectele nu mai sunt percepute focalizat, ci în ceaţă sau se confundă unele cu celelalte.
In adolescenţă, hipermetropia poate fi corectată. Odată cu înaintarea în vârstă, capacitatea de adaptare la distanţa la care se situează un obiect (capacitatea de acomodare) scade, deoarece cristalinul îşi pierde elasticitatea. Aşa apar dificultăţile la citire. Această tulburare de vedere se numeşte prezbitism.
