Variază în funcţie de bolile în cadrul cărora apare delirul. Schizofrenia. Activităţile delirante sunt probabil provocate de o tulburare în creier, de origine biologică.
Paranoia. Raporturile între personalitate şi delir sunt luate în considerare de ani buni în cadrul acestei boli. Delirul se manifestă în cadrul unei personalităţi predispuse, şi anume personalitatea paranoică.
Tulburările de dispoziţe. Conform mai multor autori, se pare că manifestările delirante ar avea legătură cu personalitatea bolnavilor. Astfel, anumite persoane ar fi predispuse la delir atunci când au loc tulburări de dispoziţie.
MECANISMELE DELIRULUI
Sunt în număr de patru:
Interpretarea. Un raţionament fals este realizat pornind de la o constatare justă. De exemplu, vecinul meu a tras perdelele pentru a informa serviciile secrete despre prezenţa mea.
Intuiţia. O idee imediată se impune drept certitudine la bolnav. De exemplu, sfârşitul lumii va fi mâine.
Imaginaţia. Produsul imaginaţiei se pune în mişcare, asemenea unui roman. De exemplu, trebuie să pregătesc sosirea extraterestrilor şi să anunţ lumea de venirea lor.
Halucinaţiile. Bolnavul vede obiecte sau aude voci care nu există în realitate.
DELIRURILE ACUTE
Un delir apărut brusc se poate manifesta în cadrul anumitor boli. El impune, prin urmare, un examen medical şi eventual examene complementare, mai ales în cazul în care persoana (în vârstă sau nu) nu are antecedente psihiatrice (poate fi vorba de alcoolism, de boli nervoase, infecţioase sau de natură endocrină).
Bufeul delirant acut se caracterizează prin apariţia bruscă la o persoană tânără a unui delir cu teme multiple, însoţit de halucinaţii.
Acesta impune îngrijiri imediate, cel mai adesea acordate în spital, în baza tulburărilor de comportament care îl însoţesc. Evoluţia sa este adesea favorabilă, dar uneori poate recidiva. Bufeul delirant acut poate fi prima manifestare a unei boli maniaco-depresive sau, uneori, mai ales când ameliorarea nu este completă, a unei schizofrenii. Tulburările de dispoziţie pot însoţi uneori manifestările delirante, având loc cu ocazia unui acces depresiv (depresie delirantă) sau maniac (manie delirantă). Administrarea de substanţe toxice (în special LSD) poate, de asemenea, sta la baza manifestărilor delirante.
DELIRURILE CRONICE
Sunt prezente cu precădere în schizofrenie şi în paranoia.
Schizofrenia. Delirul este frecvent la schizofrenici şi însoţeşte alte semne ale acestei boli. Delirurile paranoice. Acestea se caracterizează în special printr-un discurs aparent foarte logic, bine construit şi argumentat, care poate fi luat foarte bine de bun; conţinutul acestuia este legat întotdeauna de un sentiment de persecuţie.
TRATAMENTUL
Tratamentul constă în esenţă în neuroleptice şi terapie, atunci când aceasta este posibilă. In paranoia, rezultatele sunt dezamăgitoare, în măsura în care, dacă delirul poate fi redus, doar în cazuri rare se instalează critica şi pacientul solicită îngrijiri; aceasta provoacă întreruperi de luare în evidenţă şi de tratament, recidive şi spitalizări din ce în ce mai dese, împotriva voinţei bolnavului, din cauza tulburărilor de comportament, din cauza gradului de periculozitate al pacienţilor şi a lipsei de recunoaştere a tulburărilor lor
m am saturat sa vad ce scrieti despre schizofrenici , de ce nu spuneti radacina acestei boli si anume despre ce gena este vorba , mama e de vina ca nu si a dorit copilul, o spuns si studiile , plus ca mama mea mai incearca sa ma distruga prin orice modalitate sa puna stapanire pe mine , sa stau la nebuni? fratilor luptati pana la moarte pentru ca Dumnezeu a vrut sa ne nastem si ne iubeste asa cu creierasul stricat . nu mai spuneti decat cum se manifesta boala , dati solutii , ajutatii pe cei ca mine , Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti ! si chiar daca stiu ca nu va iubeste nimeni , eu va iubesc ca sunteti fratii mei , sanatate si curaj in toate , luptati , ca eu asta fac !