Auzul este aproape la fel de important ca văzul atunci când trebuie să ne orientăm în spaţiu. In ceea ce priveşte înţelegerea limbii vorbite, urechea are un rol special, fiind deosebit de sensibilă la frecvenţa sunetelor. Practic, prin organul auditiv sunt percepute anumite vibraţii ale aerului.
Vibraţiile (undele acustice) ce provin dinspre corpurile străine sunt preluate şi purtate de aer, ajungând apoi în ureche. Oamenii pot percepe vibraţii cu o frecvenţă între 6 şi 20 000 pe secundă. Unele animale aud mult mai bine decât oamenii, putând percepe şi peste 20 000 de vibraţii pe secundă.
Sunetele joase iau naştere prin vibraţii lente, cu o frecvenţă de circa 50 pe secundă. In cazul celor mai înalte sunete ce pot fi auzite, numărul vibraţiilor este de maxim 20 000 pe secundă. Vibraţiile de frecvenţe mai ridicate dau naştere ultrasunetelor, ce nu mai pot fi percepute de urechea umană.
Numărul vibraţiilor şi, prin acesta, înălţimea sunetului, poartă denumirea de frecvenţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul unităţii de măsură hertz (Hz). Un hertz corespunde unei vibraţii pe secundă.
Elongaţia maximă a unei unde acustice faţă de poziţia de echilibru este amplitudinea.
Creşterea acesteia dă naştere unui sunet puternic scăderea ei unuia slab. Unitatea de măsură pentru volum este decibelul (dB).
In ureche, vibraţiile sunt transformate în impulsuri electrice, care pot fi interpretate de creier ca zgomote. Mai mult, aici se găsesc organe ce dau indicaţii cu privire la mişcările realizate şi poziţia în care ne aflăm. Urechea poate fi împărţită în trei părţi. In cel de-al treia segment, urechea internă, se află celulele senzitive.
