Glucoza
Reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. Pentru diferite organisme obţinerea glucozei necesare desfasurarii activitaţii se realizeaza in mod diferit: organismele autotrofe isi constituie glucoza prin fotosinteza, in timp ce pentru organismele heterotrofe glucoza are origine exogena (luata din alimente mai ales sub forma de dizaharide si polizaharide) sau se sintetizeaza din compusi neglucidici (aminoacizi sau glicerol) prin procesul de gluconeogeneza.
In sange, glucoza se gaseste intr-o concentratie constanta de 0,7—1,1 g la 1 000 cm3 sange (conform Hagedorn si Jensen), fiind numita glicemie.
Schema glucide
Variatiile mari sunt periculoase, din acest motiv actioneaza un sistem de reglare foarte eficace, pe doua cai:
1. Autoreglare fizico-chimica
Pentru a fi consumata la periferie, glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Astfel glucoza utilizata de organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen. Glicogenul este in permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu si pentru cel depozitat in muschi. Sintetic, glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii metabolismului glucidic, proteine si lipide. In ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment digestiv de glucoza, se va produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment.
Invers, o utilizare crescuta a glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Astfel se mentine glicemia in limitele fiziologice.
2. Reglarea hormonala a glicemiei.
Aici intervin numerosi hormoni. Dintre acestia numai insulina are efect hipoglicemiant, ceilalti-fiind hiperglicemianti – hormonul somatotrop hipofizar, A.C.T.H, hormonii glucocorticosteroizi, tiroidieni si catecolaminele presoare (adrenalina si noradrenalina).
Schematic, insulina este secretata de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas. Stimulul de secretie este hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul ficatului. Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc).
Procesul in care glucoza sanguina tinde sa creasca, surplusul fiind transformat in glicogen, se numeste glicogenogeneza.
In lipsa insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul in sange (hiperglicemie), iar excesul este eliminat prin urina (glicozurie) aparand astfel boala denumita diabet zaharat. Cand glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul glicemiei restabilit.
Arderea glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atat in prezenta oxigenului (aerobioza) cat si in absenta acestuia (anaerobioza).
In caz de aerobioza, actioneaza reactii complexe, diferite enzime, iar ciclul de desfasurare este cunoscut sub numele de ciclul Krebs. La nivelul acestui ciclu se intalnesc nu numai compusi din descompunerea glucidelor, dar si cei rezultati din degradarea proteinelor si a lipidelor. Astfel pot aparea sau disparea cantitati apreciabile de glucide, lipide sau proteine. Ciclul Krebs este cheia de bolta a metabolismului intermediar. La acest nivel intervine in principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor, care este un acid cetonic simplu si care este degradat in produsi finiti CO2 si H2O. In diferite reactii intervine insa si coenzima A, care da nastere acetil-coenzimei A, forma activa care participa la interconversiunea metabolismelor.
In conditii de anaerobioza, degradarea glucidelor duce la un compus numit acid lactic, care poate fi si el oxidat mai departe, cu eliminare de energie, apa si dioxid de carbon.
