Schizofrenia este o boală ce nu se poate vindeca, dar cu ajutorul tratamentului, simptomatologia poate fi ameliorată şi controlată.
MEDICAMENTE SI ANTIPSIHOTICE
Medicaţia antipsihotică, aşa cum este haloperidolul, se administrează injectabil, la intervale de timp regulate. Ea este eficientă în aproximativ 70 la sută din cazuri, dar nu tratează toate simptomele şi are efecte secundare, precum:
■ Spasme musculare; Tremurături;
■ Pierderea memoriei; Deficit de comunicare;
■ Apatie; Retragere socială;
■ Creştere ponderală – acest efect poate reprezenta un efect advers ce limitează tratamentul şi poate duce la complicaţii precum diabetul şi bolile cardiovasculare.
MEDICAŢIA RECENTĂ
Mai recent s-a constatat că administrarea de medicamente antipsihotice atipice, cum ar fi risperidona, care acţionează pe ate căi, poate ameliora o parte din simptome. Aceste medicamente nu au aceleaşi efecte secundare neplăcute, dar creşterea în greutate pe care o determină administrarea lor rămâne o problemă.
TERAPIA COGNITIVĂ
Terapia cognitiv-comportamentală se axează pe discutarea problemelor cu un terapeut şi este folosită pe scară largă pentru îmbunătăţirea simptomatologiei pacienţilor cu schizofrenie. Ea implică dezvoltarea unor abilităţi necesare pentru a face faţă vieţii în afara unui mediu protejat sau închis. Ea mai ajută pacientul să înveţe să adopte strategii prin care să facă faţă convingerilor greşite şi încurajează persoana să caute moduri alternative de gândire.
Această formă de tratament este practicată în clinicile de psihoterapie, de către psihologi şi psihiatri şi este combinată deseori cu tratamentul medicamentos.
PROFILAXIE
Deşi în momentulde faţă nu există tratament profilactic pentru schizofrenie, consecinţele nedorite ale unei recăderi (suicid şi violenţă) pot fi adeseori prevenite.
INTERNAREA ÎN SPITAL
Internarea pacientului în spital ar putea fi necesară pentru diagnostic sau pentru tratament, în mod ideal, această internare trebuie să fie un act voluntar şi pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a alege.
Cu toate acestea, uneori, este necesară internarea de urgenţă a pacientului dar, în acelaşi timp, şi implicarea medicului de familie, a psihiatrului şi a asistentului social care cunosc cazul.
