Cataracta0 Comments

Publicat in:


Cataracta este definită ca o opacitate în interiorul cristalinului, ce are ca efect înceţoşarea vederii şi care este, probabil, cea mai frecventă afecţiune ce duce la afectarea vederii.

Cataracta apare, de obicei, la persoanele în vârstă, dar afecţiunea poate fi congenitală, traumatică sau rezultatul administrării unor medicamente.

CATARACTA CONGENITALA

Orice afecţiunece intervine în procesul embrionar de formare a cristalinului, cum ar fi rubeola apărută în primul trimestru de sarcină, reprezintă un risc crescut de formare a cataractei congenitale. Multe din cazurile de cataractă congenitală sunt totuşi familiale, şi nu au legătură cu infecţiile  intrauterine.

In aceste cazuri, dacă opacitatea dată de cataractă este suficient de groasă încât să afecteze vederea, se indică excizia timpurie a cristalinului şi folosirea de lentile moi de contact pentru corecţie, pentru prevenirea instalării ambliopiei.

CATARACTA SENILĂ

Această afecţiune apare rareori sub vârsta de 50 de ani, doar în cazurile în care pacientul are o tulburare metabolică, precum diabetul zaharat. Se consideră că până la 50 la sută din persoanele în vârstă de peste 80 de ani suferă de un grad semnificativ de cataractă.

In principal, există două tipuri de cataractă:

■    Cataracta nucleară – afectează zona centrală a cristalinului, ce devine progresiv, tot mai dură

■    Cataracta corticală – aceasta poate implica fie partea posterioară,

Cataracta apare ca o zonă tulbure, indusă în cristalinul ochiului. Cataracta este frecventă la persoanele in vârstă, care acuză înceţoşarea vederii şi afectarea acuităţii vizuale.

fie partea anterioară a straturilor de înveliş al cristalinului, fie ambele părţi. Uneori cataracta poate afecta indicele de refracţie al cristalinului şi acest lucru duce la instalarea rapidă a miopiei, care poate impune schimbări frecvente ale dioptriilor lentilelor recomandate. Acest tip de miopie se numeşte miopia de indice.

TRATAMENTUL CATARACTEI

Tratamentul cataractei este întotdeauna chirurgical. Tehnicile moderne s-au îmbunătăţit atât de mult, încât cataracta poate fi îndepărtată sub anestezie locală, în ambulatoriu.

Intervenţia chirurgicală se desfăşoară la nivelul unei incizii foarte mici, efectuată în partea superioară a corneei. Se deschide partea anterioară a cristalinului şi se folosesc instrumente speciale pentru a sfărâma materialul cristalinului. Fragmentele ce rezultă sunt aspirate (îndepărtate prin sucţiune). Se inserează un mic cristalin artificial, înapoi pe locul cristalinului extras, care îl înlocuieşte pe acesta pentru redarea vederii pacientului.

Author: Corpul Uman
Google



Link-uri Sponsorizate

Cataracta

Lasă un răspuns