O izolare progresiva
Ca şi alte organe, aparatul auditiv este supus efectelor îmbătrânirii, uneori începând cu vârsta de 30 de ani sau mai repede, dacă persoana este expusă la zgomote. Această îmbătrânire, normală odată cu înaintarea în vârstă, poate deveni un adevărat handicap social şi relaţional, cu atât mai in-validant, cu cât nu este vizibil.
Descriere
Prezbiacuzia reprezintă îmbătrânirea normală a auzului, aşa cum prezbiţia reprezintă îmbătrânirea vederii. Aproape 1/3 dintre persoanele de peste 60 de ani, şi jumătate dintre persoanele de peste 80 de ani, au probleme auditive, care îi deranjează, mai mult sau mai puţin, în viaţa de zi cu zi.
Cauze
– Diminuarea progresivă a neuronilor specializaţi din cohlee (zonă receptoare din urechea internă) reprezintă mecanismul cel mai important al îmbătrânirii aparatului auditiv.
– Expunerea la zgomot este factorul agravant cel mai frecvent. La adolescenţi şi la tinerii adulţi, factorii cei mai importanţi sunt utilizarea excesivă a aparatelor portabile cu căşti, muzica puternică din barurile de noapte sau de la concerte. La adulţi, atmosfera zgomotoasă din ateliere sau de pe şantiere alterează auzul pe tot parcursul vieţii.
– Bolile adaugă şi ele sechelele la acest proces normal de îmbătrânire Cel mai adesea, este vorba despre otospongioză (anchilozarea oscioarelor), perforarea timpanului, otite cronice, boala Meniere, sau fractura stâncii osului temporal.
– Unele medicamente sunt toxice pentru ureche: chinina, derivatele din aspirină, furosemidul (diuretic), unele antibiotice.
Simptome
► Primele semne
Adesea, punem pe seama vârstei sau a unui caracter urât afirmaţii de genul celor de mai jos, ale unei persoane în vârstă:
► „Aud, dar nu înţeleg.”
► „Tinerii (sau prezentatorii emisiunilor televizate) nu pronunţă distinct cuvintele”.
► „Aud un ecou când mi se vorbeşte”
► „Telefonul meu nu mai funcţionează bine”.
De fapt, acestea sunt semne ale scăderii auzului. Primele tulburări afectează sunetele ascuţite, mult înainte de a afecta frecvenţele vocii şi ale muzicii. Această pierdere este situată între 20 de decibeli (dB) până la 2 000 Hz (frecvenţa unei voci înalte) şi chiar între 60 dB până la 10 000 Hz (sunet foarte ascuţit). Vocea şoptită este, paradoxal, mai bine percepută decât sonoritatea medie.
► Etapa următoare
In faza următoare, auzul scăzut afectează frecvenţele normale ale vocii şi ale muzicii (între 200 şi 2 000 Hz). Disconfortul, din punct de vedere social, devine important atunci când această scădere depăşeşte 30 dB. Dar există un prag important:
sub acest prag, sunetele care nu sunt bine percepute nu sunt înţelese de creier: de aceea o persoană în vârstă nu înţelege ce i se spune.
Deasupra acestui prag, sunetul este perceput la maxim şi agresează persoana care îl aude. Disconfortul este mult mai accentuat într-un mediu în care există un fond sonor, ca în cazul unei petreceri sau al unei străzi zgomotoase (sindromul „cocktail”). Acest disconfort duce, puţin câte puţin, la izolare şi facilitează depresia.
Diagnostic si tratament
Controlul medical
Examinarea de bază o reprezintă măsurarea percepţiilor prin intermediul unei audiograme tonale (sunete pure) şi vocale (voce umană). Aceasta poate fi completată cu alte examinări, mai specializate, în vederea stabilirii stării nervului auditiv.
Tratament
Mai întâi, este importantă corectarea fiecărei cauze suplimentare, cum ar fi o leziune a timpanului, uneori un simplu dop de ceară. Tratamentul prezbiacuziei se realizează cu ajutorul a două aparate:
– proteza extra-auriculară: are forma conturului urechii sau este inclusă într-o ramă de ochelari.
– proteza intra-auriculară: foarte discretă, aceasta este ascunsă în conductul auditiv şi este reglată cu ajutorul unei telecomenzi externe. Gradul de satisfacţie al persoanelor care poartă aceste aparate a ajuns de la 64 %, în anul 1990, la peste 85 %, cu ajutorul tehnologiei moderne. Totuşi, numai 25 000 de proteze sunt montate în fiecare an, în România. Cei mai mulţi români consideră această afecţiune ca pe un handicap şi nu vor să se trateze, chiar în condiţiile în care procurarea aparatului se poate face şi gratuit, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Prevenire
Ea se bazează, mai ales, pe reducerea sonorului receptoarelor şi al căştilor, pe protecţia împotriva zgomotului de la locul de muncă, cu ajutorul căştilor, precum şi prin corectarea timpurie a deficienţelor, păstrându-se astfel funcţia neuronilor senzoriali rămaşi şi încetinindu-se evoluţia. Medicamentele ototoxice, cum ar fi anumite antibiotice, au fost retrase de pe piaţă sau nu mai sunt utilizate decât în cazuri foarte specifice.
Idei greşite
Sunt câteva idei greşite care continuă să fie vehiculate de multă vreme, cum ar fi:
– anumite tipuri de surditate neurologică nu pot fi corectate cu ajutorul aparatelor auditive: este întotdeauna posibilă obţinerea unui sonor mai mare.
– aparatul auditiv trebuie să fie folosit cât mai târziu posibil: cu cât este montat mai repede, cu atât este mai eficient.
– aparatul auditiv accelerează scăderea auzului: dimpotrivă, el frânează evoluţia spre surditate.
– aparatul auditiv trebuie să fie deschis numai atunci când este necesar: el este indispensabil pentru ca persoana să perceapă soneria, care poate suna oricând, claxonul unei maşini sau sunetul roţilor acesteia, un zgomot anormal atunci când se aşteaptă mai puţin.
– aparatul auditiv este inestetic şi umilitor: aparatele auditive sunt foarte discrete şi este mai umilitor pentru o persoană să fie nevoită să îşi dezvăluie handicapul care nu este vizibil, decât să îl corecteze.
Tehnici digitale
Procesoarele digitale de semnal ale protezelor moderne permit:
– definirea şi reglarea, separat, a între 8 şi 20 de game de frecvenţă.
– amplificarea vocii, atenuând, în acelaşi timp, zgomotele mediului înconjurător.
– adaptarea, în orice moment, a reglajelor la nevoile fiecărei persoane.evoluţia acestor reglaje, în funcţie de evoluţia auzului.
